Zvonurile privind tentativa de suicid a femeii căzute joi seara, 16 aprilie 2015, într-o fântână la Dorohoi, nu se confirmă. Potrivit Vocea Dorohoiului, deocamdată, ea se află internată la secția Chirurgie, a Spitalului Municipal Dorohoi.
Deși din spusele medicilor, pacienta a fost internată în urmă cu câteva săptămâni pentru tentativă de suicid, de data aceasta se pare că totul a fost într-adevăr un accident. Medicul chirurg de gardă, care a consultat-o pe dorohoiancă, inițial se gândea că a recurs din nou la vreun gest necugetat.
”Nu știu, e o bolnavă care este și alcoolică, a mai avut niște tentative, nu știu dacă aseară a căzut fiind sub influența băuturilor alcoolice sau că a vrut să se sinucidă. E greu de spus, acum e foarte bine. A avut o luxație de umăr,e operată fără probleme. Nu a fost contactată poliția. Pacienta nu spune decât că s-a dus după apă și atât, dar e greu de stabilit cum s-a produs căderea în fântână”, a menționat Emilian Vamvu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Pe de altă parte, Poliția municipiului nu a fost anunțată de o asemenea faptă. ”Nu se confirmă. Atât timp cât nu a fost anunțată Poliția, nu s-a făcut o verificare, nu ne-a sesizat nimeni, nu știm nimic”, a specificat comisarul șef, Marcel Prichici, șeful Poliției Dorohoi.
Joi seara, femeia în vârstă de aproximativ 65 de ani a căzut într-o fântână cu o adâncime de peste 14 metri . Un localnic a apelat de urgență numărul 112 și imediat pompierii au fost la fața locului. Ambulanța a adus femeia la Spitalul Dorohoi în șoc hipotermic și cu contuzii.
CITEȘTE:
Botoșăneni, haideți la teatru! Două spectacole puse în scenă în această săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șefii de la spital zid de tăcere cu ridicarea managerului din biroul de la Mavromati
Oana Sava
Jan 22, 2025
ȘOC la Mavromati: Managerul Corneliu Prepeliță ridicat de polițiști, ar fi fost dus la DNA
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Un tânăr botoșănean scos în cătușe din propria locuință
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șoferii din Botoșani adoră senzațiile tari la volan
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile