(P) Pe 13 octombrie 2023 s-a lansat în România filmul ”Nuntă pe bani” cu Mircea Bravo, celebrul YouTuber, în rolul principal. Savuroasa comedie a avut și o scenă în premieră cel puțin pentru producțiile autohtone: mireasa a coborât pe ringul de dans dintr-un lift.
Peste un an și câteva luni mai târziu, dezvoltatorii ”Solis Forum”, cel mai mare complex de evenimente care se construiește la Botoșani, anunță că două dintre cele patru saloane vor fi dotate cu ascensoare.
Nu, nu din cele clasice, pentru blocuri sau clădiri, ci pentru miri.
Administratorii complexului de evenimente care va cuprinde inclusiv o piscină arată că ideea o aveau dinaintea filmului, dar că au căutat totuși și restaurantul în care s-a turnat scena care a făcut înconjurul cinematografelor din România.
Și au constatat la fața locului că, de fapt, localul nu este dotat cu un lift și că a fost doar o improvizație pentru ”Nuntă pe bani” (foto sus).
S-au interesat mai departe și au aflat că nicăieri în România nu există vreun salon în care mirii să coboare cu liftul de la etaj.
La ”Solis Forum” ascensoarele vor deveni realitate. Acestea vor fi construite din sticlă și tinerii căsătoriți vor urca în ele printr-o pasarelă care îi va purta din camerele mirilor spre lift (foto jos).
Fericiții care își unesc destinele vor ajunge pe ringul de dans pe ritmuri muzicale și efecte speciale.
Totul va fi automatizat și supus autorizării ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat).
”Solis Forum” se ridică la Rediu și va avea patru săli: de 700, 600, 350 și 300 de locuri.
Prima dintre acestea va fi dată în folosință în luna august a acestui an, iar rezervări se pot face apelând la 0768.118.888 sau la [email protected].
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Prima reacție a lui Leo Grozavu după ce Botoșani a egalat Universitatea Craiova în minutul 90+3
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile