A fost sau mai bine spus ar fi trebuit să fie pianistul familiei Elena & Ștefan Mihai. Până prin clasa a șaptea Cristian a studiat instrumentul de mare rezonanță. Până într-o zi în care tatălui i s-a părut că îi lipsește acea scânteie care leagă artistul de pian.
- Tu vrei să renunți la pian?
- Profesorul a spus că mai face pregătire doar cu elevii care se înscriu la Liceul de Artă.
- Și tu nu vrei să dai la ”Artă”?
- Nu, eu vreau la liceul militar.
Dialog tatăl – fiu, purtat pe când Cristian era în clasa a VII – a, a fost unul hotărâtor pentru tot ceea ce a urmat în viața elevului de atunci.
Când a terminat gimnaziul a susținut examen la Colegiul Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Au fost șapte-opt pe un loc, însă Cristian își dorea prea mult să învețe acolo astfel încât a acces fără probleme.
Pasionat și de medicină, la terminarea liceului s-a înscris la Institutul Medico - Militar de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București.
Șase ani grei, dar frumoși de facultate, apoi rezidențiatul... Mai întâi a fost repartizat la o unitate militară din Sighișoara.
”Este un oraș frumos, dar dacă nu locuiești acolo. Seara, când ieșeam la plimbare, eram eu și încă vreo patru oameni”, își amintește amuzat Cristian Mihai.
A mai lucrat și prin alte localități, Câmpulung Muscel și Ploiești, apropiindu-se de capitală, acolo unde de fapt a dorit de la bun început să practice medicina militară.
Și aici a avut posibilitatea de a pleca într-o misiune în unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe glob. A mers în Afganistan alături de o unitate militară din Predeal.
A cunoscut o cu totul altă lume. Apa caldă, alimentarea cu gaz, canalizarea, lucruri firești inclusiv într-un oraș ca Botoșani, sunt inexistente acolo: ”e un trai aproape de comuna primitivă”.
În baza românească din țara vecină cu Iran, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan și China ”înveți să prețuiești ce ai acasă, îți vezi țara cu alți ochi”.
Și nu este vorba doar de nivelul de trai. Bărbații de acolo își iau câte neveste poftesc pentru că ”femeile nu contează acolo. Pe ei când îi întrebi câți copii au îți numără doar băieții, fetele nici măcar nu le iau în calcul”.
Dar elocventă a fost o întâmplare cu un afgan, venit la baza românească să ceară ajutor pentru fiica sa, care suferise arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului.
”Am încercat să îi curățăm rănile și în timpul acesta tatăl său ne întreba dacă nu avem niște baterii, cam asta era preocuparea lui. Bateriile ei le folosesc la explozibili. Nu știu nici până în ziua de astăzi dacă el chiar a venit ca să îi salvăm fata sau dacă a folosit-o ca pretext ca să facă rost de baterii”, spune Cristian Mihai.
În a doua misiune, alături de militari din Craiova, a avut parte de un eveniment puțin spus nefericit. Un vehicul al militarilor români a fost atacat de talibani. A fost acțiunea unui sinucigaș, care aflat într-un automobil cu substanțe explozibile s-a izbit cu viteză în mașina unității din România. Un soldat a decedat pe loc, alți șapte au fost răniți. A fost chemat de urgență. La fața locului a constatat că brațul unuia dintre militari se mai ținea doar în două tendoane. A făcut o evaluare rapidă a situației și a realizat că acela era cel mai grav rănit.
”Misiunea principală a fost să îl ținem în viață până a venit elicopterul americanilor pentru a-l transporta la spitalul de la baza din Kandahar”.
Și a reușit, iar până în ziua de astăzi trăiesc toți răniții din acea zi.
”Oricum te afectează ce vezi acolo, dar depinde și cât de puternic ești din punct de vedere psihic”, spune dr.Mihai.
Revenit în România după două experiențe în Afganistan, a schimbat regimul, țara și practic lumea. Tentat de mai multă vreme de lucrul în Occident și oferindu-i-se posibilitatea de a prelua un cabinet medical de familie în regiunea Bretagne, din Franța, a început o nouă etapă a vieții sale.
A demisionat din Armata Română, în care avansase până la gradul de căpitan, a susținut un interviu la Colegiul Medicilor din departamentul din nord-vestul Hexagonului și împreună cu soția și cei doi băiței a început practic o nouă viață în Franța.
Are cabinetul său de medic de familie în Plonévez-du-Faou, o comună cu ceva peste 2.000 de locuitori. Dr.Mihai are 1.500 de pacienți și s-a oprit din înscris alții. Nu pentru că i s-ar fi impus un număr limită, ci pentru că, uneori mai mult nu înseamnă neapărat mai bun. Pentru a se ocupa temeinic de fiecare pacient a limitat numărul. Și pentru că timpul este același și nu poate fi nici lărgit, nici comprimat.
Sunt asemănări și deosebiri față de medicina de familie din România. Medicii care activează practic în mediul privat au contract cu casa de asigurări, doar că, față de România, în Franța pacientul își poate plăti direct consultația la cabinet, caz în care medicul nu mai solicită decontarea de la casă. Și nu există cozi.
Iar aici medicul de familie chiar este de... familie, adică se deplasează și la domiciliul celor care nu pot veni singuri la cabinet.
”Lucrăm doar pe bază de programări. Avem un secretariat care se ocupă de programări pe zile și ore. Fiecare pacient știe la ce oră trebuie să vină și nu are cum să se producă aglomerație”, afirmă dr. Cristian Mihai.
Chiar când discutam, doctorului Mihai îi sună telefonul. Răspunde într-o franceză care sună ca a unui localnic, deși are doar cinci de când locuiește acolo.
”Sistemul medical merge ca uns în Franța. Eu nu pot trimite la spital un bolnav cu o afecțiune pe care aș fi putut să o rezolv în cabinet pentru că imediat mă sună medicul de acolo: dar problema aceasta puteai să o rezolvi tu. Când depistez o persoană cu o problemă mai gravă și o trimit la spital este stabilit deja un circuit foarte clar, știe când va merge, unde va merge, cine va interveni”,
Cristian Mihai, medic de familie în Franța.
Soția sa, Daniela, pe care a cunoscut-o în facultate, este medic ginecolog la spitalul de stat din Guingamp, un oraș din aceeași regiune Bretagne. Cei doi tocmai își cumpără o casă în zonă astfel încât gândul revenirii în țară este cât se poate de îndepărtat.
”Ca mentalitate să știți că francezii nu sunt foarte departe de noi, dar ca infrastructură au 50 de ani înaintea noastră. În Franța, există drum asfaltat până la orice casă. Chiar dacă este una izolată, Primăria îi face drum. Cota de impozitare este într-adevăr mare, dar banii plătiți statului se întorc în serviciile oferite populației. În afară de teatru și operă, în orășelul în care locuim ai absolut tot ce ai nevoie ca să nu-ți trebuiască să pleci în altă parte”.
Zilele acestea Cristian Ștefan Mihai, fiindcă acesta este numele complet, se află din nou prin Botoșani pentru a merge la Câmpulung Moldovenesc să sărbătorească alături de foștii colegi 25 de ani de la absolvirea liceului.
”Sentimentul predominant care mă încearcă atunci când revin în România este cel de tristețe. Aceleași drumuri, aceleași sate... De 30 de ani nu se schimbă ceva”, spune cu amărăciune Cristian Mihai.
El este medicul familiei Mihai. Pianistă a devenit până la urmă sora sa, Ioana Mihai. Născută în 1980, a absolvit Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, iar în 1999 a fost prima admisă la Facultatea de Interpretare Muzicală – secția pian, de la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, pentru ca în 2011 să finalizeze cursurile de master ale Conservatorului Regal din Bruxelles. În capitala Uniunii Europene a susținut numeroase concerte, inclusiv unul organizat în 2015 de Institutul Cultural Român Bruxelles în memoria marelui compozitor George Enescu.
FOTO: Facebook
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024