„Bugetul din acest an este cu aproape 30% mai mic faţă de cel de anul trecut, care şi ăla a fost mic la rândul lui. Probabil pe considerentul că este criză şi nu mai sunt încasări la buget, că alt considerent nu putem avea în vedere”, aceasta este explicaţia
vicepreşedintelui social-democrat al Consiliului Judeţean pentru scandalul pe împărţirea banilor de la bugetul de stat. Acesta a subliniat că proiectul prezentat vineri primarilor şi întocmit de CJ este un proiect şi atât.
„Să vedem cu ce amendamente vor veni consilieri judeţeni, mai este timp să se vină cu amendamente la acest buget. O să aflaţi luni la ora 14:00, o să fie bugetul pe masă, amendamentul nostru şi atunci o să aflaţi toate datele”, a mai spus
Mihai Aroşoaie. Acesta a explicat că preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac a lipsit de la întrunirea cu primarii deoarece „a avut o problemă”, iar vicepreşedintele Cătălina Lupaşcu „e bolnavă, are gripă”. Şedinţa extraordinară a CJ în care se împart 26,9 milioane lei administraţiilor locale începe la ora 14:00, iar
Botoşăneanul va transmite în timp real desfăşurarea acesteia.
(S.B.)
VEZI CUM S-AU CERTAT PRIMARII PDL DE LA ÎMPĂRŢIREA BANILOR:
Ciorovăială de zile mari între primarii PDL de la buget – VIDEO