Nu este pentru prima dată când consilierul local Marius Buliga are o intervenție împotriva grupării locale de fotbal, singura de pe plan local care strânge mii de oameni, într-un mod care nu este gratuit, la competiții sportive. Și asta în condițiile în care cetățenii orașului plătesc bilet și stau în soare, ploaie sau frig, în timp ce oficiali, precum Marius Buliga, merg gratuit ș stau la cald, la tribuna oficială.
Actualul viceprimar a atacat FC Botoșani în contextul acordării titlului de cetățean de onoare medicului Leon Dănăilă.
”Am intrat puțin pe raportul de specialitate, mi se pare simpluț, și mi se pare o discrepanță prea mare între ceea ce am votat în urmă cu două săptămâni, cu băieții aceia care au fost făcuți cetățeni de onoare deși au câștigat doar 12 meciuri din 34 disputate și s-au calificat în Europa League la masa verde. Mi se pare discrepanța prea mare”, a spus Marius Buliga.
Intervenția sa a fost imediat taxată de colegul Eugen Țurcanu care i-a explicat că există o diferență de domenii și că orice om pentru excela chiar și într-un sector privind munca de jos.
”Eu cred că este o diferență, acolo este domeniul sportiv, aici este cel medical. Am putea să acordăm titlul de cetățean de onoare și unui măturător sau unui tăietor de lemne, de ce nu? Dacă ajunge la perfecțiune”, i-a răspuns Eugen Țurcanu.
Marius Buliga nu s-a lăsat: ”Pe lista de cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani, singurii sportivi care sunt puși acolo sunt campioanele olimpice și mondiale Elisabeta Lipă și două fete la care le-am uitat numele care au și participat la mondiale. Este o diferență între ele și niște băieți care joacă fotbal, o fac bine și-i felicit pentru asta, dar una e să joci fotbal bine și alta e să…”.
În replică, fostul viceprimar l-a ironizat pe actualul și chiar i-a sugerat să lase ceva în urmă, din mandatul obținut în fruntea Primăriei: ”Dle viceprimar eu vă propun să gândiți un regulament privind acordarea titlului de cetățean de onoare. În timpul pe care-l mai aveți aici în acest mandat, puteți lăsa în urma dv. o trecere însemnată prin administrație. Chiar vă rugăm, de ce nu? Asta înseamnă administrație”.
A intervenit și Paul Onișa a cărui poziție a fost clar în asentimentul lui Eugen Țurcanu.
”Aș vrea să fac o precizare la ceea ce spune dl Buliga, atunci când acele olimpice au luat medalii erau la alte cluburi și nu în Botoșani, reprezentau Steaua sau Dinamo. De data aceasta ne aflăm în fața unui club local, botoșănean care merita să primească această distincție”, a spus și Paul Onișa
(G.E.)
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024