În același partid și totuși cu viziuni oarecum diferite.
Partea bună este că aceste neconrdonanțe par să fi fost totuși în interesul botoșănenilor. Ar fi avut loc între Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean și viceprimarul Bogdan Buhăianu.
Dorin Birta a fost invitat să ia cuvântul, alături de ceilalți lideri PSD, la alegerile pentru Organizația Municipală.
În primă fază a arătat că „nu era pregătit să ia cuvântul” și mai apoi a arătat că actualul primar de la Primăria Botoșani a demonstrat ceea ce nu au reușit mulți edili ai municipiului Botoșani.
„În primul rând, vreau să-l felicit că a avut încredere și are în continuare încredere în tineri. Tinerii sunt speranța noastră și nu trebuie să ne fie frică, indiferent de atacurile care apar, să promovăm tinerii, să promovăm oameni care să ne poată duce mai departe, ceea ce ne dorim să facem în comunitățile pe care le reprezentăm.
Eu țin să vă mulțumesc public pentru colaborarea care am avut-o în cei trei ani și pot să-ți spun și din mandatul trecut la conducerea Consiliului Județean și administrației publice locala din Botoșani, chiar dacă am mai avut unele fricțiuni, dar au fost constructive, mai ales cu dl Buhăianu, dar aceste dispute au fost constructive pentru binele cetățenilor acestui județ și a municipiului Botoșani”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
Fricțiunile de care făcea vorbire se referă probabil la sistemul de management al deșeurilor din județul Botoșani și faptul că Urban Serv nu a fost sprijinită să preia administrarea depozitului de la Stăuceni, în favoarea unui operator economic de la Suceava.
v
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024