Cum locurile de joacă par să fie subiectul preferat la acest moment în spațiul public ca urmare a incidentelor din
Parcul Mihai Eminescu și a venit și vara, aceste amplasamente continuă să fie în centrul atenției.
Vicele Eugen Țurcanu însoțit de
Cătălina Lupașcu au vizitat trei astfel de locuri de joacă unde ar fi necesare lucrări de reparații și i-au solicitat primarului să constituie o comisie care să-i prezinte un raport cu situația din teren.
Cum de la biroul de la etajul 1 al Primăriei nu s-a dat nici un semn,
Țurcanu intenționează să sesizeze
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul de Stat în Construcții.
Cele două instituții ar urma să constate că siguranța copiilor ar fi pusă în pericol în cele două locuri de joacă.
”I-am cerut să constituie o comisie și nu s-a întâmplat nimic. O să-i cer să facă ceva cu aceste terenuri de joacă care sunt distruse. Dacă nu, îl reclam la instituțiile astea ca să pot să-l determin să facă ceva cu terenurile astea dacă tot a venit vara. O să fac sesizare”, a declarat
Eugen Țurcanu.
Edilul susține că ar exista 400.000 de lei cu destinația locuri de joacă dar care însă nu sunt folosiți de conducerea Primăriei.
(G.E.)
CITEȘTE:
Vicele Țurcanu acuzat c-a ascuns documente cu terenul de joacă