Eugen Țurcanu nu a negat că nu au fost discuții privitoare la o eventuală neparticipare la ședință și întreabă mai departe cum a reușit primarul să afle ce anume s-a discutat în birourile
Primăriei.
”Cred că dl primar are microfoane implantate în biroul meu şi al dnei Lupaşcu şi aş solicita SRI şi altora care se mai pricep la asta să vină să facă o deparazitare şi să ia măsurile care se impun. Oamenii au program, avem şi noi o treabă de organizat acum, suntem prinşi în nişte chestii pe care trebuie să le rezolvăm”, a răspuns
Eugen Țurcanu.
Vicele PDL a spus că o eventuală absență de la ședința extraordinară ar fi cauzată de organizarea September Fest sau a obligativității de a fi la locul de muncă în cazul altor aleși.
”
Nu ştiu ce voi face mâine dimineaţă. S-ar putea să fie doar simple speculaţii, nu a ascultat până la capăt banda. Să mai pună o dată înregistrarea. A mai avut sute de indicatori economici pe care i-am votat. De ce nu i-a pus pe 31 când am avut şedinţa?”, a întrebat retoric viceprimarul PDL.
Eugen Țurcanu a mai explicat că nu intenționează să nu susțină proiectele pentru botoșăneni, în condițiile în care în trecut PDL și PNL au votat toate inițiativele primarului.
(G.E.)
CITEȘTE:
Primarul face apel la consilieri să nu boicoteze ședința de joi