Românii trebuie să fie pregătiţi şi pentru cel mai negru scenariu, pentru a trece cu bine peste această iarnă.
Anunțul îi aparține vicepreşedintui ANRE, Zoltan Nagy-Bege, și a fost făcut în emisiunea Talk News de la Profit News TV.
”Pentru această iarnă trebuie să fim pregătiţi şi pentru cel mai negru scenariu, trebuie să avem pe masă absolut toate soluţiile posibile şi imposibile pentru a trece peste această iarnă”, a spus vicepreşedintele ANRE.
Zoltan Nagy-Bege a mai spus că ”trebuie să umplem depozitele de înmagazinare de gaze la maximum posibil”.
”În niciun caz nu trebuie să ne mulţumim cu limita de 80% impusă de Uniunea Europeană, limită care în câteva zile va fi depăşită, ar trebui să ţintim un 90 – 95% pentru a fi cât de cât liniştiţi în privinţa iernii care o să vină”, a precizat Zoltan Nagy-Bege.
Vicepreşedintele ANRE a mai arătat că faptul că avem toate scenariile pe masă este normal.
”Ne aşteaptă o iarnă foarte complicată, şi nu din punct de vedere meteorologic ci al asigurării aprovizionării cu gaze şi energie, pentru că sunt foarte multe lucruri impredictibile. Nu ştiu ce se va întâmpla în piaţă, nu ştiu dacă va exista import de gaze din Rusia sau din alte surse şi atunci este foarte bine că Dispecerul spune lucrurilor pe nume şi se pregăteşte şi pentru cel mai negru scenariu. Este important să fim pregătiţi şi pentru acest lucru, pentru ca să ştim ce avem de făcut”, a comentat Zoltan Nagy-Bege, conform news.ro.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024