Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani este un fost elev al Colegiului Național AT Laurian.
A învățat în aceeași clasă, a XII D, profil matematică – fizică cu primarul Cosmin Andrei.
Dezvăluirea a fost făcută la deschiderea de an școlar de la Laurian care a avut loc în această dimineață de la ora 9:00.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Pot spune că în anul 1992 am călcat pentru prima dată în acest careu al terenului de sport al Liceului „Laurian” făcând parte din prima generație gimnazială, clasele V-VII ale acestui liceu având apoi continuitate în anii liceali. Dincolo de formarea dumneavoastră profesională pe care o veți primi, dincolo de ore de curs, să știți că Laurianul are un spirit aparte. Un spirit pe care îmi doresc ca elevii din clasele terminale, a V-a, a VII-a, a XII-a să-l continue și să se formeze în societate prin acest spirit, iar elevii din anii intermediari să se formeze ca oameni, să se formeze ca elevi, să se formeze ca oameni pentru comunitatea botoșăneană tot în spiritul Laurianului”,
De asemenea, edilul a transmis și o veste bună colectivul de elevi și profesori de la Colegiul Laurian privitoare la renovarea Corpului B al liceului, Primăria având un proiect câștigat în valoare de 10 milioane de euro pentru reabilitarea corpului istoric al unității de învățământ.
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile