Și nu pentru că este viceprimar și l-a rugat pe directorul de la Direcția de Impozite și Taxe Locale să o facă pentru el. Sau pe oricare membru al familiei sale. Ci pentru că, mai nou, este posibilă plata obligațiilor financiare ce le revin contribuabililor de la Botoșani, de acasă, din fața calculatorului.
Lucrurile sunt simple și la prima vedere și în practică. Iar avantajele sunt multiple pentru că astfel de tranzacții online sunt gratuite 100%, iar timpul de deplasare la sediul DITL și cel de așteptare la ghișeu este eliminat complet.
”A fost dezvoltată o aplicație la Direcția de Impozite și Taxe Locale prin care cetățenii municipiului Botoșani pot plăti taxele și impozitele pe internet, prin intermediul site-ului Ghișeul.ro, evitând astfel cozile de la sediul DITL. Consider că este lucru este un avantaj din multe puncte de vedere, pentru cetățenii din municipiul Botoșani”, explică viceprimarul de Botoșani, Cosmin Andrei.
Primul pas pentru ca softul să devină disponibil este acela prin care se solicită, prin cerere o parolă unică pentru fiecare persoană care să permită astfel crearea unui cont.
”Este un pas premergător foarte simplu, o cerere la DITL pentru obținerea credențialelor care înseamnă utilizator și parolă. Acest lucru se face o singură dată, odată obținute aceste date, cei care doresc să plătească taxele și impozitele locale și totodată să-și verifice și soldul cu datoriile pe care le înregistrează către municipalitate, intră pe Ghișeul.ro și vede toate datoriile”, mai spus edilul.
Mai departe, lucrurile sunt la fel de simple. În cazul în care pe cardul bancar nu este disponibilă întreaga sumă pentru plata impozitului pe apartament dar și pentru automobilul proprietate personală, aceste plăți pot fi făcute și fracționar.
”Vă pot spune că acest sistem funcționează, l-am pus în aplicare chiar eu, mi-am plătit taxa de salubrizare prin intermediul cardului bancar. Nu am stat la coadă, tranzacția s-a efectuat foarte repede, mi-a venit mail de confirmare, suntem în pas cu tehnologia și cu vremurile pe care le trăim, suntem printre puținele municipalități din țară care au implementat un astfel de sistem”, mai adaugă Cosmin Andrei.
Și nu în ultimul rând, dările către municipalitate pot fi achitate și de botoșănenii care încă dețin proprietăți la Botoșani dar sunt plecați la muncă peste hotare. În orice stat din lume, pentru că spațiul virtual este chiar nelimitat.
”Aceste plăți pot fi făcute și de cei aflați în străinătate, trebuie să fie prezenți pentru a obține userul și parola dar odată obținute, pot plăti din străinătate. Poate nu doresc să vină în România o dată, de două ori pentru că foarte mulți veneau pentru a-și plăti și aceste datorii. Deci pot fi făcute plăți de oriunde din lume, cu card bancar și vizualizate soldurile”, a încheiat Cosmin Andrei.
Această aplicație online ar putea duce și la o creștere a gradului de colectare mai ales din partea persoanelor care au o activitate concentrată în timpul zilei și nu-și permit să lipsească de la serviciu. Sau pentru botoșănenii extraordinari de comozi.
(G.E.)
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile