Într-o confruntare aprinsă între viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Ador s-au aruncat cu reproşuri şi articole de lege dintr-o parte în alta. Dacă Elena Cardaş, vicepreşedinte Ador, susţinea că accesul în padocul câinilor le-a fost interzis şi li s-a cerut tot felul de avize, Ghiorghiţă îi explica cum interpretează primăria legea pentru protecţia animalelor.
Legea stipulează că în timpul activităţilor derulate la padoc pot participa şi ONG-uri dacă solicită acest lucru. „
Legea spune un lucru. Primăria poate să facă chestiile astea în prezenţa ONG-urilor, nu este obligată să o facă. Nu suntem obligaţi. Este prevăzută vreo sancţiune pentru treaba asta? Pe baza unei colaborări putem să o facem, dar asta nu înseamnă că ne puteţi obliga”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul Botoşaniului. În tentativa de a respecta ce prevede legea, membrii Ador au făcut în fiecare zi câte o cerere la adresa primarului prin care cereau accesul la adăpostul câinilor. „
Domnul Ţurcanu spunea că nu putem intra decât cu avizul primarului, am depus la domn primar cererea pentru fiecare zi de intrare câte o cerere şi nu ni s-au dat răspunsuri şi noi nu am putut intra totuşi fără acele acte. Am stat şi am pupat uşa la padoc”, a povestit
Elena Cardaş, vicepreşedintele Ador. Însă aceste solicitări zilnice i s-a părut exagerate viceprimarului. „
Eu vă zic foarte sincer şi foarte direct, nu are rost să ne ascundem. Mie mi s-a părut o chestie de luare la mişto cu cererile alea pe fiecare zi. De-asta am tratat-o şi noi la fel”, a spus
viceprimarul. Deasemenea reprezentantul primăriei nu a fost mulţumit nici de atitudinea ameninţătoare a celor de la Ador care, conform spuselor sale, i-au atras atenţia că dacă eutanasiază câini fac plângere penală.
Elsa ŞEICA