După un prim an de mandat în care social-democrații au fost nevoiți să negocieze cu USR-iștii pentru a-și trece proiectele cu miză prin Consiliul Local Botoșani, viceprimarul Liviu Toma a început să asigure majoritatea de care primarul Cosmin Andrei avea nevoie pentru aprobarea inițiativelor în deliberativul municipal.
Colaborarea tot mai strânsă dintre cei doi ar putea continua până la sfârșitul mandatului și chiar la alegerile locale din 2024.
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, viceprimarul Partidului Pro România și-a exprimat părerea că rezultatul scrutinului de peste doi ani va depinde în mare măsură de terminarea investiției de la Teatrul Mihai Eminescu.
”Vreau să vă spun de pe acum: dacă se va finaliza reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, actualul primar are prima opțiune pentru a mai câștiga încă un mandat. Din punctul meu de vedere, dacă va reuși să finalizeze această reabilitare, are prima opțiune. Nu am spus că va fi cu siguranță pentru că nu avem de unde să știm ce elemente mai apar pe parcurs, dar este o direcție bună”,
Liviu Toma, viceprimar Botoșani.
În 2020 a intrat în cursa pentru primar din partea Partidului Pro România și s-a clasat pe locul 5.
Pentru 2024 a arătat că nu a luat încă o hotărâre în privința unei noi candidaturi la funcția de primar și că ia în calcul varianta de a-l susține pe actualul edil șef.
”Nu m-am gândit pentru 2024, mai preocupat sunt să vedem ce facem acum și ce facem în 2023. În 2024 voi lua o decizie, dar cel mai probabil, dacă nu voi candida, și voi avea ocazia, îl voi sprijini”,
Liviu Toma, viceprimar Botoșani.
Ulterior acelei emisiuni, la o altă ediție ”Botoșăneanul TV” a participat chiar primarul, care nu s-a arătat tocmai surprins de poziția adoptată de Liviu Toma, cel care a părăsit PSD în 2020.
”Lucrurile mai evoluează pe scena politică, poate va fi o fuziune între Pro România și PSD, au mai fost discuții la nivel național. Vă pot transmite că ne înțelegem foarte bine, are atribuții de care sunt mulțumit cum le gestionează”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Edilul șef a dat ca exemple intervențiile edilitare și Poliția Locală. Totodată, a menționat că în Consiliul Local viceprimarul de la Pro România a sprijinit toate proiectele de investiții, precum și aprobarea bugetului, fără de care nu ar fi ajuns să discute de punerea în practică a mai multor investiții.
VEZI VIDEO DE LA 1:15:39
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024