Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu privire la un bărbat acuzat de „tăinuire la furt calificat” şi ”favorizarea făptuitorului” scoate în evidenţă cum libertatea unor infractori recidivişti se poate cumpăra cu bani, scrie Monitorul de Suceava.
Potrivit sursei citate, Dănuţ Ioan Dariciuc a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, decizia putând fi atacată cu apel. Pe de o parte, rezultă din anchetă, acesta valorifica bunuri provenite din furt, având aşadar interes direct de a colabora în continuare cu cei care spărgeau case şi anexe ale locuinţelor. Pe acest fond, arată anchetatorii, inculpatul s-a implicat în activitatea de convingere a victimelor unor fapte de furt să-şi retragă plângerile şi să declare în faţa instanţei că se împacă definitiv şi total cu autorii. Ancheta din acest caz a plecat de la dosarul privind furturile comise de Cristian Filip Calancea, în vârstă de 30 de ani, din Sadova, de Lucian Solomon, de 22 de ani, şi de Gruia Mălin Lăcătuş, de 30 de ani, ultimii doi din Pojorâta. Toţi cei trei inculpaţi au caziere de file întregi la cazier, despre ei putându-se spune fără teama de a greşi că au făcut naveta prin penitenciare, iar când au fost în libertate au trăit din furat. Cristian Filip Calancea, de exemplu, cel care, rezultă din anchetă, se afla în cea mai strânsă colaborare cu Dariciuc, în sensul că bunurile furate de primul erau valorificate de al doilea, este un infractor recidivist al cărui cazier judiciar însumează patru pagini cu menţiuni privind condamnări pentru infracţiuni de furt calificat şi /sau conexe.
Efectuând cercetări, anchetatorii de la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc au descoperit că mare parte din bunurile furate au ajuns la Dănuţ Ioan Dariciuc, în vârstă de 44 de ani, zis „Calu”. Acesta este acuzat că pe parcursul anului trecut a achiziţionat în mod repetat, de la persoane care au ca ocupaţie constantă furturile din locuinţe, aparate electrocasnice (cu preponderenţă televizoare LED, LCD şi SMART), precum şi scule de tâmplărie şi scule electrice folosite în construcţii, bijuterii şi alte valori, cu scopul de a le valorifica mai departe sau de a şi le însuşi, deşi ştia foarte bine că proveneau din furturi.În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la finele săptămânii trecute, la domiciliile lui Dariciuc şi ale unor rude de-ale sale, au fost ridicate bunuri în valoare de aproximativ 30.000 de lei, fără documente de provenienţă. Despre o parte din aceste bunuri s-a stabilit deja că provin din furturi.
Până în acest moment, există cel puţin şapte persoane vătămate care au recunoscut o parte din bunurile furate ca fiind ale lor: două din municipiul Câmpulung Moldovenesc, două din comuna Frumosu, două din Sadova şi o persoană din comuna Pojorâta. Anchetatorii au arătat că Dariciuc a abordat insistent, la finele anului trecut, două victime ale unor fapte de furt comise de cei trei infractori recidivişti amintiţi mai sus, ambele din Sadova, cărora le-a propus să-şi retragă plângerile, fapt legal până la un punct.
“Ca urmare a abordării şi insistenţelor suspectului Dariciuc Dănuţ Ioan, care a urmărit în mod cert să îi ajute pe cei trei inculpaţi să scape de răspunderea penală cu scopul expres de a putea relua colaborarea cu aceştia în activitatea infracţională, persoanele vătămate s-au prezentat la un birou notarial din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde au semnat un înscris notarial, autentificat la data de 01.12.2015, prin care au declarat că s-au împăcat cu inculpaţii şi nu mai au pretenţii de la aceştia, deşi inculpaţii se aflau în stare de arest preventiv la Penitenciarul Botoşani şi nu aveau cum să ia contact unii cu alţii”, au explicat anchetatorii. Tot în decembrie 2015, cele două persoane vătămate au primit fiecare câte 1.000 de euro, prin intermediul unui apropiat al inculpaţilor şi al lui Dariciuc, fiind încheiate în acest sens două înscrisuri notariale.
De precizat că valoarea bunurilor sustrase de la cele două părţi vătămate a fost de mai puţin 1.000 de euro, cumulat, prejudiciu care de altfel a fost recuperat în proporţie de 70% de poliţişti. Aşadar, membrii grupări au oferit sume importante pentru această împăcare, semn că activitatea infracţională era una profitabilă. Tot în luna decembrie, una din părţile vătămate s-a decis să înapoieze cei 1.000 de euro, întocmind în acest sens şi un înscris sub semnătură privată. Respectivul a aflat că cei trei sunt recidivişti care trăiesc din furat şi a decis că nu poate să gireze la punerea în libertate a acestora, pentru a comite mai departe infracţiuni. Această decizie i-a stârnit furia lui Dănuţ Ioan Dariciuc, care era deja monitorizat de anchetatori.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024