În mandatul fostului premier Victor Ponta s-a reușit modernizarea drumului Botoșani – Suceava, una dintre rarele investiții vitale efectuate la Botoșani.
Un alt drum la fel de important este cel ce leagă județul de restul țării și anume Botoșani – Tg. Frumos. Botoșănenii sunt alimentați mai degrabă cu promisiuni la acest moment decât cu lucruri certe.
Bine cei din actuala guvernare vor replica faptul că la acest moment există o licitație în desfășurare. A mai fost una și a fost anulată.
Ce crede Victor Ponta?
„Dați-mi voie să cred că e problema că nu pot să le dea contractele cui vor ei. Mai ales cele din fonduri europene, când au mai luat și ei niște bani pentru Tel Drum i-a prins OLAF și uite că se chinuiesc cu problemele alea. Și atunci dacă nu pot să dea contractele cui vor ei, nu le fac deloc. Altă explicație nu există. Să nu spuneți că România nu are acum bani să facă drumul până la Tg. Frumos. Are. Dar probabil că nu câștigă cine trebuie și atunci…”,
Victor Ponta, președinte Pro România
Un alt dezavantaj ar fi ritmul galopant în care se schimbă șefii pe la ministere. În doi ani de exemplu, Răzvan Cuc a fost ministru al transporturilor în două rânduri.
„În primul rând când schimbi miniștrii de 100 de ori, e greu să știi cine e vinovat. Cum poate să zică Cuc că fostul ministru Cuc e de vină, nu? Na, ei au fost, au venit, au plecat. Criteriul după care îi pune miniștri și criteriul după care îi dă afară nu este cunoscut, nu știi de ce l-a pus prima dată, nu știi de ce l-a dat afară. Nu știi de ce l-au pus o doua oară. Pui miniștrii care sunt cuminți și pe care poți să-i dai afară fără să facă gălăgie”,
Victor Ponta, președinte Pro România
Victor Ponta a remarcat totuși faptul ciudat că la cârma Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră a rămas același șef, Narcis Neaga, încă din 2013.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Vitezomani de weekend: Zeci de amenzi date și permise reținute pentru depășiri aiurea
Oana Sava
Oct 07, 2024
Spargeri în magazine date de doi tineri, au furat de la bani până la țigări și ceva mâncare
Oana Sava
Oct 07, 2024
Hoață reținută de polițiști după ce a furat portofelul unei botoșănence
Oana Sava
Oct 07, 2024
Gata alegerile la Colegiul Medicilor – LISTA celor mai votați doctori de la Botoșani
Oana Sava
Oct 07, 2024
Frații cu afaceri la Botoșani intră pe o nouă piață în Iași – INVESTIȚIA pregătită
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024