La orele 17:00 s-a încheiat procesul de vot intern la PDL Botoşani şi în alte patru localităţi din judeţ. În jurul orei 18:30, deputatul Raluca Turcan, nominalizată de Biroul Permanent Naţional să coordoneze scrutinul de la Botoşani, a ieşit cu rezultatele.
Parlamentara, care în prealabil s-a întâlnit şi cu Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani, a refuzat însă să le divulge, explicând că, dat fiind faptul că astăzi au avut loc alegeri doar în judeţele din estul ţării, nu se doreşte influenţarea opţiunilor membrilor de partid in celelalte organizaţii. În schimb, vicepreşedintele naţional al PDL s-a arătat mulţumită de prezenţa de 85% la secţiile arondate municipiului Botoşani.
„Acest proces a fost deopotrivă surprinzător de plăcut şi extrem de util Partidului Democrat Liberal. A fost plăcut pentru că am realizat că oamenii şi-au recâştigat încrederea în PDL, că sunt alături de noi şi sunt dornici să fie parte la deciziile pe care PDL le ia şi în acelaşi timp a fost utilă această experienţă pentru că ne dăm seama de forţa pe care PDL o are în teritoriu. Aici, la Botoşani, prezenţa a fost foarte bună, un număr foarte mare de membri şi rezultatul se va simţi consistent în rezultatul final al candidaţilor”, a afirmat
Raluca Turcanu.
Conform unor informaţii neoficiale, Cătălin Predoiu ar fi obţinut o victorie zdrobitoare cel puţin pe municipiul Botoşani, unde a întrunit în jur de 90% din sufragii, în timp ce Gheorghe Falcă a avut aproximativ 7%, iar Simona Creţu 3%.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Flutur la PDL: Aştept de la candidatul PDL să-l bată pe cel de la PSD – GALERIE FOTO