Bogdan Andone a debutat cu dreptul la FC Botoșani, însă rămâne cu picioarele pe pământ.
La finalul partidei cu CFR Cluj, Bogdan Andone, aflat la debutul pe banca moldovenilor, s-a declarat extrem de bucuros de victoria obținută și nu a ezitat să-și felicite elevi, potrivit digisport.ro
Singurul gol al partidei a fost înscris de către Eduard Florescu, care a profitat de pasa excelentă trimisă în careu de Romario Benzar.
”A fost un meci echilibrat, un meci de luptă. Cum am spus, am pregătit jocul la victorie și să punem presiune pe adversar. În situația în care suntem vrem să câștigăm orice meci.
Îi felicit pe băieți pentru atitudine, pentru modul în care au muncit. Țin să le mulțumesc și suporterilor care au fost alături de noi până în ultimul minut. Așa trebuie să fim etapă de etapă, trebuie să fim uniți.
Mai avem nevoie de jucători, din păcate Benzar are o problemă musculară. S-a văzut că au venit jucători cu experiență, jucătorii tineri au alt randament lângă ei. Trebuie să rămânem concentrați, de marți trebuie să ne readunăm și să pregătim foarte bine meciul de la Sibiu. Am făcut doar un pas înainte.
Toate meciurile sunt dificile, cei de la Sibiu au o echipă omogenă, doar sunt de doi ani și jumătate cu același antrenor. Noi însă trebuie să ne gândim doar la noi și să încercăm să luăm toate cele trei puncte”,
a spus Bogdan Andone.
FC Botoșani joacă următorul meci duminică, 28 ianuarie 2024, ora 14:00.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024