Doina Hrehoreț este singurul medic chirurg din România și Europa de Est care face transplanturi de ficat. S-a născut la Botoșani, pe 26 noiembre 1967 şi este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
În anul 1992 a absolvit Facultatea de medicină generală Iaşi, în 2008 a devenit medic primar în specialitatea chirurgie generală. Doina Hrehoreţ este fosta elevă a profesorului Irinel Popescu şi lucrează alături de el în Institutul Clinic Fundeni. Doctorul în ştiinţe medicale Doina Hrehoreţ este membru al Societăţii Române de Chirurgie, al Romanian Association for Endoscopic Surgery și vicepreşedinte al Fundaţiei „Dan Setlacec” pentru chirurgia ficatului.
CV-ul său se întinde pe șapte pagini.
Astăzi după ceremonia prin care i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare, medicul Doina Hrehoreț a susținut o scurtă conferință de presă în biroul primarului Cătălin Flutur, unde a primit flori din partea pacienților pe care i-a operat în trecut.
Câți pacienți ați avut de la Botoșani? Vin oameni din Botoșani să se opereze la dv., mai țineți numărul pacienților?
Doina Hrehoreț: Nu țin minte, nu am memoria cifrelor, dar după cum ați văzut sunt pacienți transplantați care locuiesc în Botoșani sau cu alte boli care au fost tratate în spitalul nostru. Pacienții din Botoșani ajung când au o nevoie, ajung poate prin intermediul prietenilor mei, mă bucur de fiecare dată când pot să-i ajut.
Câte operații aveți?
Doina Hrehoreț: Nici asta nu știu. Sute, mii, nu știu. De 21 de ani operez și au fost ani în care nu am avut o zi concediu, în care am operat continuu. A fost perioada în care înveți, perioada în care te dedici trup și suflet pentru că fără 10.000 de ore…așa se spune, de 10.000 de ore ai nevoie să faci performanță într-un domeniu, indiferent de domeniu. Și atunci e un drum pe care trebuie să-l parcurgi dacă vrei să ajungi undeva.
Ce v-a motivat să alegeți această profesie?
Doina Hrehoreț: E o întrebare care mi se pune frecvent și răspunsul e foarte simplu: m-am analizat foarte bine și am încercat să-mi dau seama ce îmi place să fac în viață și ce nu mi-e ușor să fac în viață. Am pus întâi în balanță lucrurile care nu-mi plac, handicapurile pe care credeam că le am și am încercat să îmi dezvolt la maximum calitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu. Știam că nu am o memorie bună și mi-am dat seama că nu pot face Dreptul că toate că sunt o justițiară de felul meu. Am făcut practică agricolă și nu mi-a plăcut, am știut că nu o să lucrez în agricultură. Am lucrat la fabrica de șuruburi, nu știu dacă mai există, dar după o zi am decis că nu o să lucrez niciodată în fabrică. Și atunci am restrâns foarte mult paleta de profesii, am oscilat între medic și arhitect dar în tinerețea mea arhitectura nu avea această viziune de acum și am decis să mă fac medic și am știut din prima zi că o să fiu chirurg pentru că știam că am manualitate, că am nervi tari. Și știam că vreau să ajut. Nu am avut modele în familie, nu am avut experiențe tragice sau fericite legate de spital sau de sănătate, pur și simplu a fost o analiză a ceea ce sunt.
Este această specializare una dedicată aproape exclusiv bărbaților în condițiile în care sunteți singura femeie care face astfel de transplanturi din Europa de Est?
Doina Hrehoreț: Poate în Europa numărul femeilor care fac chirurgie este mic. Sau în momentul în care am ales eu să fac chirurgie aproape că nu existau femei care să facă chirurgie, erau femei care făceau eventual oftalmologie, ginecologie, dar chirurgie ca atare, nu. Eu când am ales chirurgia nu mi-am propus să fac transplant. Soarta a fost să aleg rezidențiatul de chirurgie în clinica profesorului Irinel Popescu și viața m-a dus în punctul acesta. Mi-am dorit, au fost mulți care au trecut echipa dânsului, s-a cernut sita, nu au rămas toți. Mi-a plăcut ceea ce am făcut și am ajuns aici.
Ați luat vreodată în calcul să părăsiți țara și să lucrați peste graniță?
Doina Hrehoreț: Nu. Și nu o spun numai dintr-un patriotism, nu vreau să accentuez acest aspect, dar realmente nu m-am simțit bine în altă țară și am fost în multe țări pentru că această specializare trebuia învățată de la oameni care o știu. Am învățat-o de la șeful meu dar el la rândul lui a învățat-o din străinătate, din America și ne-a trimis și pe noi să ne specializăm. Dar întotdeauna mi-am dorit să mă întorc, schimbam biletul de trei, patru ori pentru că nu mai avea răbdare să mă întorc. Nu, nu m-am simțit bine, mi-am dorit să rămân.
Plecați imediat (de la Botoșani n.r.), vă așteaptă un transplant?
Doina Hrehoreț: Da, este un donator, sperăm să fie un donator bun, până când echipa de recoltare nu vede ficatul nu știm 100%, dar noi trebuie să ne pregătim. Și în după amiaza aceasta, cel târziu diseară va fi intervenția de transplant. Acesta este ritmul nostru, am noroc că am prieteni care mă ajută și care au făcut posibilă deplasarea mea în regim de urgență de la București, în această după amiază.
Ați avut operații sau pacienți care să vă fi rămas întipăriți în minte…
Doina Hrehoreț: Foarte mulți și chiar anul acesta chiar am avut parte de o gașcă de tineri, așa le spun eu, care mi-au încântat sufletul și m-au energizat, sunt tineri care erau la un pas de moarte, fie prin insuficiență acută prin intoxicație cu ciuperci la o persoană tânără, fie printr-un cancer foarte agresiv și depășit. Fie pacienți care au necesitat intervenții de transplant în urgențe iar acum îi văd la control și sunt fericită că îi am în viața mea.
Cum ați regăsit orașul?
Doina Hrehoreț: Eu vin destul de des. Sau, în fine, vin de câteva ori pe an în oraș. E ritmul care îmi place. Nu pot să spun că sunt acomodată 100% cu Bucureștiul, e alt ritm, mult mai alert, poate un pic agresiv. Aici, mă simt ca acasă… e… mă simt bine.
(zâmbește)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
