Sunt 32 de consilieri județeni care vor avea un mandat de patru ani, până la alegerile locale din 2028 și teoretic vor vota pentru binele județului.
Certificatele de ales local le-au fost înmânate de judecătorul Lucian Lungu, președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) alături de prefectul Sorin Cornilă.
Au lipsit șase liberali de la ceremonie: Valeriu Iftime, Andrei Constantin Nenișcă, Bogdan Dăscălescu, Marian Bidașcă, Gabriel Timofte și Lucian Aroșoaie.
Iată componența viitorului plen județean, cu precizarea că persoanele care au fost „cap de listă” este posibil ca ulterior să-și depună mandatele. Valeriu Iftime pentru că a fost ales președinte. Doina Federovici pentru că va candida probabil la alegerile parlamentare.
PSD
Doina Federovici – președinte CJ Botoșani în prezent
Lucian Trufin – senator
Dorin Birta – vicepreședinte CJ Botoșani în prezent
Cristian Nistor – administrator public CJ Botoșani
Gabriel Galan – antreprenor
Constantin Pătrăuceanu – antreprenor
Ramona Guraliuc – medic șef UPU SMURD
Andron Țimpău – administrator public Primăria Bucecea
Dan Deleanu – director ADI Aqua Botoșani
Ciprian Manolache – inspector școlar general adjunct
Ionuț Gireadă – jurist
Sergiu Marian – profesor
Mioara Jurgiu – expert în relații publice, sociolog
Cristian Pintilei – coordonator marketing Loteria Română
Dan Păduraru, șef ARR Botoșani
PNL
Valeriu Iftime – președinte grupul ”Elsaco”
Ionela Aiftincă – avocat
Constantin Bursuc, director SC Traserbus SRL
Mihai Viciriuc, inginer din Flămânzi, activează în privat
Andrei Nenișcă, antreprenor din Darabani, unde are magazine și restaurante
Alin Corduneanu, administrator public Ștefănești
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
Bogdan Dăscălescu, actual vicepreședinte CJ, cu afaceri în privat
Luciana Buliga, proprietară de farmacii
Marian Bidașcă – om de afaceri din grupul ”Pita”
Gabriel Timofte – director Vatra Domnească
Sergiu Zvâncă, consilier vicepreședinte CJ, cu afaceri în privat
Gelu Graur – jurist cabinet executor judecătoresc
Lucian Aroșoaie – medic veterinar cu cabinet propriu
AUR
Eusebiu Cilibiu – inginer geodez
Ciprian Ignătescu – antreprenor
Iulian Boby Buciuleac – pensionar MAI
Noii consilieri județeni vor depune jurământul în data de 27 octombrie 2024.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile