Meteorologii și hidrologii au emis, în după-amiaza zilei de 2 iunie a.c., șase avertizări tip cod portocaliu și galben de ploi abundente și inundații.
Între orele 19.00 - 21. 00, în dispeceratul integrat ISU - SAJ Botoșani au fost recepționate șapte apeluri din partea cetățenilor din zonele afectate.
La Săveni, pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, dar și voluntarii din oraș, au intervenit pentru înlăturarea unui stâlp căzut pe o stradă.
La Cândești, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte.
În Lișmanița (oraș Darabani) și Miron Costin (comuna Vlăsinești), cetățenii au cerut sprijin pentru înlăturarea unor fire electrice căzute pe o stradă, dar și pentru că exista pericol de producere a unui incendiu la un stâlp electric. Cazurile au fost direcționate către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani si Vlăsinești, dar și către furnizorul de energie electrică.
La Ripiceni, doi copaci căzuți pe DN 24 C au fost înlăturați de drumari și pompierii voluntari, iar la Liveni, comuna Manoleasa, un arbore căzut pe carosabil si care restricționa pe un sens circulația rutieră a fost îndepărtat de Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa.
La Teioasa, pompierii militari au fost solicitați și au intervenit pentru a scoate apa dintr-o locuință.
Urmează ca autoritățile locale să transmită rapoartele operative cu privire la efectele produse de fenomenele meteorologice periculoase prognozate.
(Foto: DRDP Iași)
Valeriu Iftime reacționează în cazul de doping de la „U” Cluj: Voi vorbi cu juristul meu
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Juniori ai FC Botoșani convocați la lotul național
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Stimulente financiare pentru elevii și profesorii implicați în competiții școlare
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Roșcata care l-a fascinat pe Cătălin Bordea: E femeia perfectă
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024