Inspectorul şcolar general a semnat astăzi ordinele de plată pentru tranșa solicitată în cadrul Programului național de activități remediale pentru elevi, “Școală după școală”, în valoare de 644.011 lei pentru activitățile desfășurate în luna aprilie.
Plățile din luna anterioară au fost în cuantum de 642.490 lei.
Numărul de ore finanțabile la nivelul unităților de învățământ din județul Botoșani, pentru luna aprilie, sunt 84.153, în program fiind înscriși 4369 de elevi din 53 de unități de învățământ din județul Botoșani.
Astfel, cadrele didactice care au desfășurat activități remediale cu elevii, în vederea recuperării materiei pierdute din cauza pandemiei, în anul școlar trecut, vor primi sumele pentru munca și dăruirea dumnealor.
„Totodată, mulțumim pentru eforturile susținute și pentru răbdarea de care au dat dovadă, atât în relația cu elevii, părinții, dar și cu coordonatorii programului de la nivel național și județean”,
a transmis Ada Macovei, șefa IȘJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024