(P) Deși vremea de afară pare să ne amintească mai mult de o toamnă târzie și blândă, nu ar trebui să uiți că în calendar, anotimpul iernii se apropie cu pași repezi. Iar odată cu sosirea sezonului rece, conducerea autovehiculului în condiții specifice de iarnă devine cu mult mai riscantă, mai ales atunci când vei rula pe carosabil acoperit de zăpadă sau de gheață.
Așa cum tu te pregătești deja de iarnă fie doar și prin schimbarea garderobei și a încălțămintei și repoziționarea hainelor de iarnă în șifonier sau în dressing pentru un acces mai ușor și mai rapid, tot astfel ar trebui să te îngrijești și de mașina ta pentru a o pregăti din timp pentru venirea sezonului rece.
Șoferii diligenți știu că nu trebuie să aștepte să vadă dacă iarna va fi grea sau nu înainte să acționeze pentru a-și pregăti mașina pentru vremea rece și intemperii. Astfel, înainte chiar ca temperaturile să scadă amenințător și primii fulgi de zăpadă să-și facă apariția ar trebui să te ocupi de unele aspecte esențiale ale vehiculului tău.
O vizită la service înainte de venirea iernii este utilă mai ales din perspectiva unor minime verificări care te pot salva de bătăi de cap ulterioare. Astfel, bateria, sistemul de răcire, starea sistemului de frânare, situația curelelor, bujiilor, cablajelor sunt elementele de bază care trebuie verificate. Cu siguranță nu ai vrea să te trezești într-o dimineață geroasă de iarnă că bateria nu mai are curent și că nu mai poți porni mașina, ori, mai grav, ca frânele nu funcționează cum trebuie în traficul aglomerat, pe lapoviță și ninsoare puternice.
Schimbarea anvelopelor cu cele necesare sezonului rece nu mai este demult o simplă recomandare ci chiar o obligație legală. Astfel, ar trebui să eviți eventualele probleme cu încasarea unor amenzi usturătoare din partea poliției rutiere atunci când vei fi surprins în trafic cu anvelope de vară pe carosabil acoperit cu un strat de zăpadă și să schimbi anvelopele cât timp este încă vreme frumoasă. Vei evita astfel și cozile și pierderea timpului la atelierul de vulcanizare.
Lichidul de parbriz este esențial, mai ales atunci când conduci mult, deoarece pe timp de iarnă murdăria se va aduna mult mai repede și va obtura vizibilitatea mult mai des decât în timpul verii. Ai grijă să completezi recipientul special al mașinii cu lichid de parbriz special pentru iarnă pentru a nu te trezi cu un strat opac de gheață în fața ochilor în timpul mersului.
Chiar dacă nu trebuie să pornești la drum cu gândul unui accident, prevederea este, așa cum se știe, mama înțelepciunii. Astfel, înainte de sosirea iernii este bine să verifici dacă asigurările mașinii sunt în termenul de valabilitate, iar dacă nu, este indicat să închei o asigurare CASCO de autoturisme de la Allianz-Țiriac Unit, deoarece vei acoperi cu mult mai multe riscuri, precum avarii diverse legate de alunecări, ciocniri în trafic, zgârieturi și acroșări de diverse obstacole sau de alte mașini, căderi de gheață pe mașină etc.
Așadar, asigură-ți liniștea unei ierni sigure din punct de vedere al șofatului și nu lăsa pe ultima sută de metri pregătirea vehiculului tău. Cu siguranță nu vei regreta că ai fost prevăzător și ai anticipat și preîntâmpinat orice eveniment neplăcut.
Sursa foto: Pixabay.com
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile