Cadrele Inspectoratului Județean de Poliție vor lucra în zilele de sâmbătă și duminică, pe acest final de săptămână.
Și în weekenul care urmează, polițiștii botoșăneni, vor organiza acțiuni de prevenire a oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și a accidentelor rutiere, produse ca urmare a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive.
„Vom fi prezenți atât în mediul urban, cât și în cel rural, cu autospecialele dotate cu aparate radar și etilotest, pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau substanțe psihoactive și apoi se urcă la volan”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
De asemenea, polițiștii vor acționa în zonele în care au fost înregistrate fapte de natură penală sau contravențională, pentru prevenirea acestora și pentru impunerea unui climat de siguranță publică.
Și le recomandă botoșănenilor să respecte regulile de circulație și normele de conviețuire socială, pentru a evita să fie implicați în evenimente nedorite.
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Plan B la Memorialul Ipotești, o expoziție propusă de doi artiști din Cluj
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
O tânără actriță din Botoșani cooptată într-un serial de succes
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile