Maricel Brânză, un botoşănean de 25 de ani, a băgat spaima în femeile din judeţele Suceava şi Botoşani, în vara lui 2008. În decurs de câteva luni, acesta a violat patru femei, iar pe o tânără de 18 ani a şi omorât-o, scrie Adevărul.
În toamna anului 2010, după un proces de aproape un an şi jumătate, violatorul în serie Maricel Brânză, de 25 de ani, din comuna botoşăneană Hăneşti, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Individul a siluit patru femei, iar pe una dintre victime a omorât-o. Teribila crimă a avut loc în cartierul Burdujeni din oraşul Suceava, unde botoşăneanul a atacat-o pe Daniela Bucevschi, în vârstă de 18 ani. În vara anului 2008, o crimă terifiantă s-a produs pe un deal din Burdujeni, unde o tânără a fost omorâtă cu sânge rece.
Maricel Brânză şi-a recunoscut fapta, precum şi alte violuri comise pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani. Individul a fost prins la o săptămână după ce a comis oribila faptă, el recunoscând totul, inclusiv un viol despre care oamenii legii habar nu aveau. Brânză avea un mod propriu de operare, pe care l-a folosit în cazul celor patru violuri comise. El îşi lovea victimele cu putere, după care sub ameninţarea cuţitului le viola. În cazul în care femeile violate avea asupra lor bunuri de valoare, Maricel Brânză nu ezita să le şi jefuiască. Povestea crimei comise pe dealul din Burdujeni pare a fi o scenă dintr-un film de groază. Tânăra se afla pe dealul respectiv împreună cu prietenul ei, însă aceştia s-au certat, iar iubitul fetei a plecat, lăsând-o pe Daniela singură în urmă.
Profitând de acest lucru, Maricel Brânză a urmărit-o, iar la un moment dat a atacat-o, lovind-o pe tânără cu putere. Botoşăneanul a început să o ameninţe cu cuţitul, reuşind să o lege cu o sfoară de mâini şi de gât. Agresorul i-a aplicat o corecţie fizică Danielei, după care a violat-o, iar în cele din urme a sugrumat-o. La audieri, Maricel Brânză a recunoscut senin fapta comisă, el povestind şi despre cum a violat şi alte trei femei. Primul viol l-a săvârşit la data de 9 aprilie 2008, în localitatea Dângeni, din judeţul Botoşani, când a violat timp de trei ore o femeie. La o lună distanţă, Brânză a atacat o copilă de 14 ani, pe o uliţă din comuna Hăneşti, însă minora nu a depus plângere la Poliţie deoarece i-a fost frică de o eventuală răzbunare.
Ultimul viol comis de botoşănean a avut loc pe raza comunei Grămeşti, din judeţul Suceava. Maricel Brânză a abuzat sexual o femeie, mamă a doi copii, aceasta scăpând cu viaţă doar pentru că ţipetele ei de disperare au fost auzite de soţul său, care a reuşit să-l pună pe fugă pe atacator, individul lăsând în urmă o cămaşă şi o frânghie cu care şi-a legat victima. Coincidenţă sau poate nu, la trei ani distanţă de la condamnarea lui Maricel Brânză, fratele acestuia, Ion Mihăiţă Brânză, de 21 de ani, a fost şi el arestat după ce în seara de 16 spre 17 aprilie 2013 a intrat în casa unei femei din comuna Hăneşti, a bătut-o şi a violat-o, iar la plecare a luat un telefon mobil.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024