Poveste parcă desprinsă dintr-un film de groază.
Se întoarce în Penitenciarul din Botoșani. Bărbatul a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru că a violat-o pe o bătrână după ce i-a cosit buruienile din curte.
Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul lui Vasile Ionuț O. împotriva sentinței prin care era condamnat la nouă ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Decizia a rămas definitivă.
La data de 4 august 2021, Vasile Ionuț O., care de-a lungul timpului a violat mai multe femei, a fost abuzat sexual la rândul lui în pușcărie, a recidivat. Victima, în vârstă de 63 de ani, l-a chemat pe individ să-i cosească buruienile din curte. După ce Oprișan a terminat de cosit, femeia l-a invitat la masă. După ce s-a hrănit bine, în loc să plece acasă, bărbatul s-a năpustit asupra femeii și a violat-o, arată ziardesuceava.ro.
În timpul agresiunii victima a fost rănită, motiv pentru care a fost transportată la spital.
Atunci, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „viol” și l-au reținut pentru 24 de ore pe făptaș, iar la data de 5 august 2021, Judecătoria Suceava a admis propunerea privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.
Se pare că Oprișan se afla în libertate deoarece și-a ispășit toate pedepsele din trecut.
Vasile Ionuț O. are o poveste de viață parcă desprinsă dintr-un film. În primăvara anului 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Vasile Ionuţ O. pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Vasile Ionuţ O. fusese eliberat condiţionat din Penitenciarul Botoşani, unde a ispăşit o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru viol. De atunci, el a lucrat ca gunoier la o firmă de colectare a deşeurilor.
Individul din Stroieşti a fost condamnat definitiv de către judecătorii suceveni, în luna martie 2013, la şase ani de închisoare cu executare pe pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei tinere de 20 de ani.
Vasile Ionuţ O. era cunoscut ca o persoană cu antecedente penale, în trecut mai având câteva tentative de viol.
Chiar în luna iulie a anului 2012, Oprişan a mai violat o femeie. Și-a recunoscut şi atunci fapta, însă a scăpat de închisoare pentru că s-a împăcat cu victima, care şi-a retras plângerea în schimbul sumei de 2.000 de lei.
Trei deţinuţi din Penitenciarul Botoşani care l-au abuzat sexual pe suceveanul condamnat pentru viol şi-au aflat pedepsele în vara anului 2016. Astfel, Constantin A. a fost condamnat la şapte ani de închisoare, în timp ce Albert Nicolae P. şi Marin Florin V. s-au ales cu câte şase ani de detenţie pentru comiterea infracţiunii de viol.
În vara anului 2014, suceveanul, condamnat la şase ani de închisoare pentru viol şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani, a fost abuzat sexual de alţi puşcăriaşi. Victima a trecut printr-un adevărat chin de când a ajuns după gratii. Trei colegi de celulă au aflat fapta comisă de el şi au început să îl lovească cu un băţ, pe care l-au rupt. După aceasta i-au spus să facă un duş, iar pentru că au fost refuzaţi, l-au dezbrăcat cu forţa şi l-au băgat în baie. Acolo, doi dintre puşcăriaşi l-au ţinut, iar un al treilea a întreţinut un raport sexual cu el. Oprişan a făcut plângere, iar conducerea Penitenciarului Botoşani a anunţat procurorii. Pe parcursul anchetei, suceveanul şi-a retras acuzaţiile motivând că s-a împăcat cu agresorii, însă anchetatorii au avut bănuiala că acest lucru a avut loc ca urmare a presiunilor făcute de cei trei violatori, arată sursa citată.
În urma anchetei, cei trei au fost trimişi în judecată pentru viol. În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani se arată că „din întreg probatoriul administrat reiese fără echivoc violul comis asupra părţii vătămate. Este evident faptul că cei trei au dorit de la bun început să-i facă «primirea» în penitenciar după cum se obişnuieşte în astfel de locuri şi să îi aplice o «corecţie», după ce partea vătămată fusese trimisă în judecată pentru viol”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024