Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori.
Cum ar trebui să se procedeze când o femeie care a dat viață de trei ori este înjunghiată în gât în fața copiilor?
Femeia, atât de ocrotită de lege în aparență, este în realitate expusă violenței chiar de cei care ar trebui să o apere?
Iar măsurile împotriva bărbaților care sunt capabili de asemenea acte de cruzime lipsesc în cele mai multe dintre cazuri, într-o logică socială de neînțeles. Oare de ce?
În susținerea acestor afirmații vine un caz petrecut la Botoșani pe data de 30 mai 2020. Relativ recent, în plină pandemie.
A avut loc în localitatea botoșăneană Corlăteni între două persoane unite de o relație neoficială. Din concubinajul lor de aproape două decenii au rezultat trei copii, două fete și un băiat cu vârste de 10, 12 și 15 ani.
În seara zilei de 30 mai 2020, undeva pe la 9 seara, el a venit acasă. Ea pregătise ceva de mâncare pe seară, așa cum obișnuia să facă în fiecare zi.
Bărbatul nu era în apele lui, a înjurat-o și a refuzat hrana. Lucrurile între cei doi au escaladat din nou, în fața copiilor, obișnuiți cu astfel de scene. Nu era pentru prima dată când mama era lovită de tată, violența își făcuse culcuș în casa lor.
Femeia a vrut să iasă din casă pentru a evita un nou scandal, însă a fost oprită cu un cuțit.
„A fost luată de păr, izbită de perete, iar el a spus următoarele lucruri, citez: «acum începem cu gâtul iar în cele ce urmează vom continua cu burta», ținând cuțitul în mână. Ea în momentul acela a avut o tărie de caracter, a avut puterea de a-și menține calmul cât de cât, știa că dacă îl va provoca își va duce la îndeplinire și partea a doua din planul diabolic. Gâtul a fost secționat în partea din față cu o tăietură destul de mare. Este foarte speriată și la acest moment, își face tot felul de gânduri că s-ar putea întâmpla din nou. Este traumatizată de eveniment, mai cu seamă că s-a ajuns să sară sângele pe pereți, mie mi se pare ceva cu totul de neimaginat. A tăiat-o în zona gâtului până a țâșnit sângele pe pereți”,
Eduard Luca, avocatul victimei
Elena a fost preluată la spital cu gâtul tăiat, în urmă Poliția a ajuns la casa celor doi. Bărbatul a fost ridicat și reținut pentru 24 de ore. În dosarul lui, polițiștii au reținut o infracțiune de lovire și alte violențe cu referire la violența în familie, chiar și în cazul concubinajului.
Însă, pentru că ulterior medicii au constatat că viața femeii, chiar înjunghiată în gât, nu a fost pusă în primejdie, agresorul a fost lăsat liber.
Fără propunere de arest preventiv. Fără control judiciar. Fără niciun fel de restricție.
„În realitate este bine să se rețină o infracțiune de tentativă de omor, pentru că zona lezată este una vitală. Obiectul utilizat este unul capabil să producă moarte. Pe de altă parte, faptul că i-a adresat în momentul comiterii faptei amenințarea că o «omoară» și că intenționează acest lucru, fapt care reiese și din declarațiile martorilor, este un aspect care cu atât mai mult trebuie să ne facă să conștientizăm că este vorba de tentativă de omor cu referire la infracțiunea de violență în familie”,
Eduard Luca, avocatul victimei
Femeia, care are în jur de 40 de ani, a fost examinată medico-legal pe 31 mai 2020 la Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML) Botoșani. Medicul legist a considerat că are nevoie de 9-10 zile de îngrijiri medicale și a mai constatat că leziunile nu i-au pus în pericol viața.
Între timp, el s-a mutat la părinți. Însă a avut timp să treacă pe acasă pentru a schimba toate încuietorile, inclusiv lacătul de la poartă.
De frică, femeia s-a refugiat și ea la o soră împreună cu copiii.
„Eu m-am declarat siderat de faptul că, până în prezent față de el nu s-a dispus nici măcar luarea unei măsuri a controlului judiciar. Am spus judecătorilor de la Judecătoria Dorohoi că este un individ periculos, știe foarte bine modul de viață al victimei, cunoaște foarte bine rutina, cunoaște unde ar putea fi găsită și evident, alte informații personale, poate oricând să-și reia comportamentul infracțional și să se răzbune pentru ceea ce s-a întâmplat”,
Eduard Luca, avocatul victimei
Pentru protecția femeii și a copiilor, avocatul angajat a solicitat de la Judecătoria Dorohoi un ordin de protecție față de bărbatul violent.
Solicitare admisă de magistrații care poate că ar fi emis, dacă li s-ar fi solicitat, și alte măsuri preventive împotriva bărbatului violent.
”Dispune evacuarea pârâtului din locuința comună din satul Corlăteni, obligă pârâtul să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de victimă și cei trei copii. Durata măsurilor dispuse este de 6 luni de la data emiterii ordinului”,
Se arată în ordinul emis
De asemenea, avocatul a sesizat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
„Am considerat că fapta este una de tentativă de omor, iar astfel de fapte nu se investighează de Parchetul de la nivel local, ci de către cel județean. Am comunicat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani o serie de documente, înscrisuri doveditoare, probe ca să se demonstreze exact cum stau lucrurile”,
Eduard Luca, avocatul victimei
Pe data de 5 iunie 2020 judecătorii de la Dorohoi au admis solicitarea avocatului victimei.
Și asta în contextul în care NU s-a efectuat punerea în mișcare a acțiunii penale față de un asemenea individ violent care nu are nici măcar calitate de inculpat.
Mai mult, imediat după fapta gravă, el a încercat să șteargă urmele și a ascuns cuțitul sub niște țigle. Obiectul a fost ulterior găsit de sora femeii înjunghiate.
Avocatul susține că va solicita și o reviziuire a certificatului medico-legal privitor la numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei, mult prea puține în accepțiunea sa.
În luna ianuarie 2020, directorul de îngrijiri de la Spitalul de Urgență Piatra-Neamț, o femeie de 49 de ani, a fost ucisă de soț.
În februarie 2020 o femeie de 45 de ani din Argeș a fost omorâtă de soțul ei.
Tot în februarie anul acesta o altă femeie a fost omorâtă de partenerul de viață, deși avea un ordin de protecție emis împotriva lui.
Și lista poate continua și cu alte exemple…
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024