Preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale a promis că va fi prezent mîine la Palatul Administrativ cînd va avea loc o nouă şedinţă de dezbateri pe marginea aplicabilităţii legii unice de salarizare pentru anul în curs. Viorel Alexandru a dat asigurări că va fi prezent la Botoşani, în cazul în care nu va fi reţinut cu alte probleme în capitală. Această întrunire ar fi trebuit să aibă loc în această dimineaţă de la orele 9:00 la Prefectură, însă sala de şedinţe a fost ocupată cu alte întîliniri, motiv pentru care a fost programată pentru mîine. Reprezentanţii Agenţiei de Prestaţii Sociale susţin că deja s-au edificat asupra unor nelămuriri referitoare la modul de calcul al salariilor bugetarilor pe anul 2010.
“
În ceea ce priveşte atribuţiile pe care le avem pentru administraţiile publice locale, s-au pus la punct unele nelămuriri privind salariile de merit, care vor fi încadrate în salariile de bază pînă la expirarea perioadei pentru care s-au acordat aceste drepturi, urmînd ca în perioada următoare să se facă reîncadrarea, deci fără aceste salarii de merit”a declarat
Radu Drăguş, fost director al AJPS.
Radu Drăguş a mai afirmat că, în cadrul şedinţei perecedente de luni, 1 februarie au fost ridicate de către unii primari anumite probleme referitoare la acordarea unor sporuri, mai mult sau mai puţin justificate. “
Unii primari au avut nelămuriri în privinţa acordării sporului de urbanism, situaţie în care a intervenit chiar Vasile Capotă, preşedintele Asociaţiei Comunelor care a punctat bine că în cazul primăriilor din judeţ, aceste sporuri nu îşi au rostul, fiind vorba de comune, au mai fost de asemenea probeleme referitoare la acordarea acelui spor de 7% poliţiştilor comunitari, aşteptăm lămuriri suplimentare de la Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale”, a mai declarat
Radu Drăguş.
Perioada de verificare a modului de realizare a reîncadrării de la data de 1 ianuarie 2010, a fost fixată pentru perioada 3 februarie-31 martie însă din cauza faptului că deocamdată şedinţele de consiliere cu ordonatorii principali de credite nu au fost finalizate, aceste termen va fi prelungit. În aceste condiţii, în unele instituţii bugetare acordarea salariilor ar putea înregistra o întîrziere, drept pentru care Radu Drăguş a declarat că, în funcţie de cît de repede vor fi transmise listele cu modul de calcul al acestor drepturi financiare, situaţia ar putea fi deblocată.