Lupta nu s-a încheiat pentru formațiunile „de dreapta”.
Iar asta deoarece urmează un nou test electoral la care este supusă clasa politică din România. Dar și din Botoșani, pentru că pe 1 decembrie 2024 vor avea loc alegerile parlamentare.
Iar alegătorii ar trebui să-și analizeze mai bine opțiunile electorale.
Viorel Iliuță, președinte Forța Dreptei Botoșani
„Pe 1 decembrie este momentul ca românii să vină din nou la vot iar noi avem nevoie de votul lor pentru FD care este pe poziția 6 pe buletinul de vot la Botoșani, iar sigla este un copăcel. Miza viitorului Parlament este uriașă, indiferent de cine va fi ales președinte, Parlamentul este o instituție democratică esențială democrației. Din păcate, observăm cum extremismul își face loc, cum discursurile politice populiste și radicale amenință să fractureze unitatea societății noastre și parcursul european, să submineze valorile europene”,
Liderul Forța Dreptei de la Botoșani a declarat că simte că partidele de centru dreapta trebuie să garanteze un echilibru și o stabilitate pentru țară.
În aceste condiții, Viorel Iliuță a făcut un apel la botoșăneni să opteze pentru Forța Dreptei în Parlamentul României. Iar acest lucru este necesar pentru construcția unei majorități de centru dreapta care să ofere șansa unei guvernări reformiste.
Iar un președinte dacă aderă la acest drum al reformei are nevoie de parteneri dedicați în Parlamentul României.
Forța Dreptei este partidul care susține inițiativa privată și prioritizarea investițiilor făcutte inteligent, o dezvoltare prin reducerea birocrației și promovarea unui stat funcțional care poate răspunde nevoilor cetățenilor săi.
Click pe materialul video de mai jos pentru declarația completă
Se pregătesc curse noi de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Beneficiile unui frigider side by side în menținerea prospețimii alimentelor pregătite în avans
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un tânăr din Botoșani a murit într-un spital din Germania
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Tendințe în designul fațadelor de clădiri pentru 2025: inovare și sustenabilitate
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Rolul asistentelor medicale în comunicarea și confortul psihologic al pacientului
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile