Au fost luate măsuri în privința bolii care s-a depistat pe teritoriul județului Botoșani, iar autoritățile s-au întrunit pentru a vedea ce presupune o viitoare epidemie, care s-ar putea stârni.
"Boala limbii albastre" a fost diagnosticată, în data de 4 septembrie, în trei exploatații din localitatea Bobulești, județul Botoșani, motiv pentru care au fost organizate deja întâlniri de informare și instruire cu medicii veterinari, în județe, pentru prevenirea răspândirii bolii, potrivit unui comunicat remis, marți, de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit Agerpres, reprezentanții ANSVSA susțin că au notificat Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene, dar și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală (OIE), despre prezența virusului pe teritoriul României.
La data menționată, o delegație formată din reprezentanți ai ANSVSA și ai Laboratorului Național de Referință s-a deplasat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani pentru investigații suplimentare, după ce probele recoltate de un medic veterinar fuseseră raportate ca fiind pozitive.
"Conform procedurilor, ca urmare a suspiciunii 'Bolii limbii albastre', probele de sânge prelevate au fost expediate către Laboratorul Național de Referință, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA). Probele analizate în cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), în data de 4 septembrie 2015, au confirmat prezența virusului 'Bolii limbii albastre', iar în data de 7 septembrie 2015, s-a identificat serotipul 4 care a circulat și anul trecut pe teritoriul României", se menționează în comunicat.
ANSVSA precizează că în jurul focarelor s-a instituit o zonă de control de 20 kilometri, "fiind interzisă ieșirea rumegătoarelor cu excepția animalelor destinate abatorizării". Potrivit ANSVSA, măsurile dispuse pentru controlul bolii sunt cele prevăzute de legislația specifică în vigoare, în ceea ce privește combaterea, monitorizarea, supravegherea febrei catarale ovine, precum și restricțiile privind deplasările unor animale din specii receptive la aceasta.
Printre măsurile care se impun se numără: punerea sub supraveghere oficială a exploatațiilor infectate, impunerea de restricții de mișcare, inventarul tuturor animalelor susceptibile, stabilirea zonelor de restricție, examinări clinice în exploatațiile cu animale susceptibile, recomandări privind distrugerea biotopurilor favorabile pentru culicoizi și aplicarea de tratamente cu insecticide, supravegherea animalelor prin teste serologice și virusologice și supravegherea entomologică.
MESAJ important de la pompieri pentru a NU avea o minivacanță umbrită de nenorociri
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Personal suplimentat la Frontieră: Controale anunțate în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Vine primăvara?! Meteorologii au emis prognoza pentru următoarea lună
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Aproape 300 de botoșăneni cu facultate s-au angajat într-un an întreg
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Circulația RESTRICȚIONATĂ astăzi pe bulevard, șoferii rugați de jandarmi să evite zona – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile