Polițiștii botoșăneni l-au amendat și au deschis dosar penal.
La data de 18 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe DJ 208I, în comuna Tudora, un autoturism care circula cu peste 130 de km/h, depășind viteza legală admisă pentru acel sector de drum, cu peste 80 de km.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Vorona, precum și faptul că are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.600 de lei, pentru depășirea limitei legale de viteză, iar pentru faptul că a condus fără drept, a fost întocmit dosar penal.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024