În ședința din martie de Consiliu Local, aleșii PSD i-au cerut primarului Cătălin Flutur să organizeze o vizită la parcul de agrement Cornișa pentru a vedea stadiul acestui obiectiv și șansele de deschidere.
În primă fază această incursiune pe șantier ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută însă a fost amânată pentru astăzi.
Au fost invitați consilierii locali, directori din Primăria Botoșani, ambii viceprimari, reprezentanții constructorilor, proiectantului, diriginți de șantier sau manageri de proiect.
Nu și ziariștii cărora li s-a transmis că vizita nu este una organizată cu presa. Ajunși pe șantier, reprezentanții mass media au fost lăsați în cele din urmă să participe la turul obiectivelor.
S-au vizitat cele trei obiective unde au fost înregistrate probleme și anume:
O altă problemă identificată la acest obiectiv complex a fost canalizarea. În cursul acestei săptămâni, Primăria va transmite un memoriu către societatea Nova Apaserv pentru racordarea parcului Cornișa la rețeaua de apă a orașului.
Consilierii locali au adresat tot felul de întrebări legate de lucrările executate și problemele apărute pe parcurs.
Concluzia generală a fost că anul acesta, cel mai probabil, parcul nu va fi inaugurat pentru public.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024