Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului Unirea.
Prima ediție Les Films de Cannes à Botoșani are loc între 20 și 22 octombrie, la Cinema Unirea, și aduce câteva surprize pentru cinefili. În cadrul festivalului, publicul din Botoșani va avea ocazia să discute cu actorul Vlad Ivanov, criticul de film Irina Margareta Nistor și actorul Adrian Titieni.
Cel mai recent film semnat de Corneliu Porumboiu, La Gomera, se va vedea duminică seara, de la ora 20:00, la Cinema Unirea. Filmul a fost selectat în competiția oficială la Cannes și îl are în distribuție pe renumitul actor Vlad Ivanov, în rolul lui Cristi, un polițist român care trebuie să ajute un traficant să evadeze din închisoare. Pentru a reuși, el merge în Gomera, o insulă din Canare, unde trebuie să învețe un limbaj fluierat care va deveni codul folosit în operațiunea de eliberare. La Gomera este un amestec interesant ce reunește energia filmelor clasice noir cu subtilitatea preocupărilor filozofice din operele anterioare ale regizorului. Proiecția face parte din retrospectiva specială Ivanov50, dedicată actorului Vlad Ivanov cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, și va fi urmată de o discuție cu publicul la care va participa și actorul.
Născut în Botoșani, într-o familie cu origini lipovenești, Vlad Ivanov a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București. Cu o bogată carieră în teatru și film, are colaborări cu unii dintre cei mai originali și creativi regizori. Rolul principal interpretat în filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu, film distins în 2007, la Cannes, cu Premiul Palme d’Or, îi aduce recunoaștere internațională și Premiul pentru Cel mai bun actor al anului din partea Asociației Criticilor de Film din Los Angeles. Vlad Ivanov s-a întors de nenumărate ori la Cannes: în 2009 cu roluri în filmele Polițist, adjectiv de Corneliu Porumboiu și Amintiri din epoca de aur, de Cristian Mungiu, iar în 2010 și 2012 cu roluri în filmele My Joy și In the fog de Sergei Loznitsa. În 2016, actorul a putut fi văzut pe marile ecrane de pe croazetă în trei filme din selecția oficială, Bacalaureat, de Cristian Mungiu, Toni Erdmann, de Maren Ade și Câini, de Bogdan Mirică.
Luni, 21 octombrie, de la ora 16:00, are loc o proiecție specială a filmului Cannes, le festival libre, realizat de Frédéric Chaudier și Frédéric Zamochnikoff. Documentarul spune povestea celor două personalități care au pus bazele Festivalului de Film de la Cannes, Philippe Erlanger și Jean Zay, doi vizionari cu extrem de mult curaj. Documentat și exigent, filmul combină fapte istorice cu povești personale pentru a reda contextul nașterii unui eveniment sinonim astăzi cu celebrarea cinematografiei mondiale. Proiecția va fi acompaniată de prezentarea cărții Cannes 1939, Festivalul care n-a mai avut loc, de Olivier Loubes, apărută anul acesta la Editura Libris & Mioritics, în traducerea Irinei Margareta Nistor care va fi prezentă și va deschide evenimentul. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Absolventă de limbi străine a Universității din București, Irina Margareta Nistor începe să traducă pentru Cinemateca Română și să lucreze la Televiziune, unde subtitrează peste 500 de pelicule. În perioada 1985-1996, aceasta dublează, pe video, peste 5000 de filme. Reputat critic de film, din 2012 este Directorul Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film de la București.
Seara de luni se încheie, de la ora 20:00, cu proiecția filmului Maria, Regina României, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Realizat de regizorul Alexis Sweet Cahill, filmul redă eforturile pe care regina le-a făcut la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, pentru ca unirea României să fie recunoscută. 100 de ani mai târziu, publicul are ocazia să vadă o dramatizare a evenimentelor care aveau să modeleze destinul României.
Prezent în spectacolele multor teatre bucureștene și cu roluri în peste 60 de filme de scurt sau lungmetraj, Adrian Titieni este un actor extrem de îndrăgit. Printre cele mai recente roluri cu care a făcut înconjurul festivalurilor din lume și care i-au adus premii și recunoaștere internațională se numără filmul Bacalaureat, în regia lui Cristian Mungiu, Din dragoste cu cele mai bune intenții sau Ilegitim, de Adrian Sitaru, Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu. Anul acesta, pe lângă rolul din Maria, Regina României, el va mai putea fi văzut pe marile ecrane și în 5 minute, de Dan Chișu, sau Cărturan, de Liviu Săndulescu. Acestea vor rula în secțiunea Avanpremierele Toamnei, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.
Prima ediție Les Films de Cannes à Botoșani prezintă câștigătorul Palme d'Or 2019, Parasite, în regia lui Bong Joon-ho, precum și Portrait de la jeune fille en feu cel mai recent film al cineastei Céline Sciamma, ce și-a adjudecat Premiul pentru scenariu. De asemenea, publicul poate viziona opera semnată Pedro Almodóvar, Dolor y Gloria care i-a adus lui Antonio Banderas Premiul pentru interpretare masculină, dar și câștigătorul Premiului pentru interpretare feminină, Little Joe al cineastei Jessica Hausner.
Preţul unui bilet este 8 lei, iar biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului. Programul complet este disponibil pe pagina web a evenimentului.
Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest și Les Films de Cannes à Botoșani 2019,
Festivalul Les Films de Cannes este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Proiect cultural finanțat de: Primăria Municipiului Botoșani, Vestra Industry, Elsaco, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei.
Cu sprijinul: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, Radio AS, Catena
Inspirat de: UniCredit Bank
Mașina oficială a festivalului:Renault
Parteneri: Cinema Unirea, Cai de Vis, Conacul Zăicești, Grup Mușatinii, Europa Cinemas
Parteneri media principali: Magic FM, Rock FM, Adevarul, Dilema Veche, Historia, TVR
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Cinemagia, SensoTV, Tonica, Monitorul de Botoșani, Somax TV, TeleM Botoșani, Știri.Botoșani.Ro, Botoșăneanul, Botoșani News, Botoșani Online, Banul Botoșănean, Gazeta de Botoșani, Infobt.ro
Parteneri de monitorizare: MediaTRUST
Organizat de: Asociația Cinemascop
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile