O familie cu zece copii are o casă nouă de săptămâna aceasta, în urma unei campanii demarată de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de Asociaţia „Salvează o inimă” din Botoşani.
Pentru renovarea casei s-au strâns donaţii de la toţi enoriaşii care au vrut să ajute, iar casa restaurată a fost binecuvântat luni de către un sobor de preoţi.
„Este un moment de bucurie pentru că această etapă, acest proiect a început în urmă cu un an jumătate, când am început să strângem bani pentru refacerea casei în care locuiesc cei 10 copii ai familiei. Este vorba de o casă generoasă, cu patru camere de locuit. Am reuşit să refacem aceste spaţii, să le aducem într-o situaţie în care copiii au acum un loc adecvat în care să se joace, să îşi facă temele, în care să se roage. Am reuşit totodată să le amenajăm o bucătărie şi o baie interioară, fapt care schimbă cu totul modul de a vieţui. Au acces la nişte condiţii mult mai bune”,
pr. Dragoş Bălinişteanu, coordonatorul Campaniei „Dar pentru copii”, potrivit doxologia.ro.
Campania a fost demarată în decembrie 2020 şi a adunat peste 130.000 de lei, printre lucrările de reabilitare a casei numărându-se şi amenajarea unei băi interioare, transformarea unei camere în cămară şi cameră tehnică pentru centrala nou montată, instalarea unei instalaţii sanitare şi electrice moderne, dar şi izolarea exterioară.
70.000 de lei au fost donaţi de asociaţia botoşăneană, iar restul sumei a provenit din donaţiile strânse cu ajutorul platformei Pro Vita Iaşi.
”Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem la ziua sfințirii, la o familie frumoasă, numeroasă și credincioasă. Proiectul a început în colaborare cu părintele Dragoș Bălinișteanu. Am văzut anunțul pe Doxologia.ro, am sunat și am spus că vrem și noi să sprijinim financiar. În primă fază am oferit 30.000 de lei, ulterior când am văzut că mai este nevoie de bănuți, am mai suplimentat cu 40.000. Ne dorim ca în zilele următoare să terminăm baia și să achiziționăm lemne pentru iarnă. Îi mulțumim lui Dumnezeu că rânduiește aceste daruri pentru că de la El sunt toate”,
Vlad Plăcintă, președintele Asociației ”Salvează o inimă”
Familia Cârtiţe locuieşte în comuna Costeşti, județul Iași, şi are 10 copii. Din păcate, fratele cel mai mare, Costeluş, a murit în urma unui accident, iar cei 10 fraţi rămaşi în viaţă, împreună cu părinţii lor, trăiau într-o casă fără condiţii decente.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024