Sărbătorile pascale au adus fericirea completă în 17 familii botoșănene care s-au completat cu noi membri. Cel mai ”voinic” bebeluș de la Secția de Obstetrică și Ginecologie a venit pe lume în prima zi de Paști.
Din punct de vedere al sexului, au predominat fetițele.
”În perioada sărbătorilor pascale în Maternitatea Botoșani s-au născut 17 copii, din care unul chiar în noaptea de Înviere. Dintre aceștia șase sunt băieți și restul sunt fete. Greutatea cea mai mare s-a înregistrat la un băiat în prima zi de Paști, aceasta fiind de 4.490 de grame”
medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
În noaptea de Înviere a venit pe lume o fetiță de 3.600 de grame iar în prima zi de Paști s-au născut un băiat și cinci fete. Alți doi copii s-au născut în a doua zi a sărbătorilor pascale.
Cele mai multe nașteri s-au înregistrat în cea de-a treia zi de Paști, opt în total, respectiv patru fetițe și tot atâția băieței.
Din cele 17 mămici care au dat naștere la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati, 7 au necesitat cezariană. (G.E.)
Un preot din Botoșani donează mobilier pentru copiii care nu au unde să-și facă temele
Oana Sava
Mar 12, 2025
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile