Săptămâna 14-20 mai a fost declarată Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) - un eveniment anual, ajuns la a unsprezecea ediţie, menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntari din ţară, pentru a sărbători împreună implicarea, voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.Anul acesta, SNV se desfăşoară sub sloganul “Voluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul este de povestit.”
La Botoşani, patru ONG-uri au înscris acţiuni în calendarul oficial naţional. Astfel, SNV a debutat cu campania „Îţi stă bine voluntar”, organizată de Asociaţia sportivă Generaţia Pro, în parteneriat cu Grupul Şcolar Demostene Botez Truşeşti şi a continuat cu un workshop de comunicare, organizat de Asociaţia B-Right Media – Centrul de Voluntariat, în care s-au pus bazele conţinutului Ghidului Voluntarului Botoşănean şi al site-ului voluntarilor din judeţ. De asemenea, au fost organizate activităţi de socializare pentru copiii de la Grădiniţa socială „Il Girotondo” la , printr-un parteneriat cu Centrul de Voluntariat B-Right Media.
Paradă de voluntari, de la copii la iubitori de câini
A urmat, joi după amiază, „Parada Voluntarilor Botoşăneni”, organizată de B-Right Media, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Primăria Municipiului Botoşani, cu participarea Fundaţiei Tineri pentru Tineri, a Asociaţiei Culturale „Vis de Artist”, a Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor ADOR, a Asociaţiei pentru copii „Il Girotondo” şi a Centrului Europe Direct. Circa 60 de voluntari au mărşăluit pe traseul Centrul Vechi (clădirea ONG-Pietonalul Bancar-Muzeu –Pietonalul Unirii-Parcul „M.Eminescu”), promovând identitatea vizuală a organizaţiilor şi activităţile de voluntariat desfăşurate printr-un „flashmob freeze”. La aceasta acţiune a participat şi voluntarul EVS din Turcia care desfăşoară un stagiu de şase luni la Asociaţia Renaşterea Botoşăneană.
Spectacol la Casa Armatei
SNV va continua la Botoşani, în data de 20 mai, cu un spectacol ce va debuta la orele 11.30, la Casa Armatei, în organizarea Asociaţiei Culturale „Vis de Artist” în cadrul proiectului „Comunică prin artă implicându-te!” şi se va încheia cu sesiunea de lecturi urbane „Cartea de la bunici la nepoţi”, organizată între orele 16-18, Parcul Avramescu, de Asociaţia Medo, unde sunt aşteptaţi să vină botoşăneni de toate vârstele.
Peste 170 de organizaţii, instituţii şi grupuri de iniţiativă din 34 de judeţe ale ţării şi din capitală organizează în această săptămână, concomitent, peste 435 de activităţi diverse de voluntariat şi evenimente cu, pentru sau despre voluntari, pentru a marca Săptămâna Naţională a Voluntariatului.