Adolescentul de 17 ani care este judecat pentru omor calificat nu mai suportă detenția.
El a cerut la termenul de astăzi, din procesul privind verificarea măsurilor preventive, altul decât cel în care este judecat pentru crimă, să fie lăsat acasă.
De altfel, luna trecută, când a fost scos din Penitenciarul Botoșani și adus la Tribunalul Botoșani pentru procesul de fond, elevul nu arăta foarte bine. Părea slăbit și parcă avea spasme, semn că suportă greu condițiile de detenție și poate chiar ar fi și agresat de ceilalți deținuți.
Pe 26 aprilie 2018, imediat după crima de la Pacea, care a devenit una dintre cele mai mediatizate de la Botoșani, pe numele lui a fost emis primul mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Victima lui, și ea tot elevă, Petronela Mihalachi era necropsiată și apoi îngropată de familie.
După opt luni de zile în care nu a simțit deloc gustul libertății, la termenul din 13 decembrie 2018, prin intermediul apărătorului legal, Bogdan Ionel a cerut ca măsura arestului preventiv să fie înlocuită cu arest la domiciliu.
Soluția dată de instanță a fost că menține arestarea preventivă a inculpatului minor care este trimis în judecată, urmând ca în termen de 30 zile să se verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii.
„Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată în temeiul art.242 Cod procedură penală de către inculpatul Ionel Bogdan”,
Sentință Tribunalul Botoșani
Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 ore de la comunicare.
Petronela Mihalachi a fost omorâtă cu 32 de lovituri de cuțit în data de 25 aprilie 2018. Era în pădurea de la Pacea cu Bogdan Ionel pentru o ședință foto, care s-a terminat tragic pentru ea. Această crimă este una dintre cele mai șocante care au avut loc la Botoșani, prin prisma vârstei pe care au avut-o atât victima cât și cel acuzat că ar fi comis-o.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024