Una dintre surprizele competiției electorale din acest an o reprezintă intrarea în cursa pentru funcția de primar a Corinei Dănuță, om de afaceri care timp de trei decenii trecute de la revoluție a stat departe de politică. Iar surpriza este una dublată de faptul că pasul spre această lume l-a făcut într-o formațiune nouă, Partidul Puterii Umaniste – social-liberal (PPU-sl), care practic nu a existat la Botoșani până în 2020.
PPU-sl a fost înființat în 2015 de unii membri ai Partidului Conservator care s-au opus fuziunii cu Partidul Liberal Reformator, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, unificare ce s-a terminat atunci cu crearea actualului ALDE.
- Ce v-a determinat ca, după ani buni de antreprenoriat, să faceți pasul spre politică?
- Bună întrebare! Într-adevăr, după 28 de ani de antreprenoriat și 50 ani etate, datorită unei conjuncturi, am întâlnit un OM, respectiv pe dl Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU-sl, doctor în drept și teologie, un om curat și cu credință. El a fost cel care mi-a propus înființarea și conducerea organizației județene Botoșani, cu oameni onești, fără trecut politic, bine ancorați în realitățile județului, trăind și muncind aici.
- Este politica o afacere?
- Dacă întrebarea dvs. se referă în general la clasa politică, nu am căderea să mă pronunț. Pentru mine însă, categoric, nu!
- De ce PPU-sl? În general oamenii se bat pe partidele mari, parlamentare, cu fonduri, cu influență.
- Datorită doctrinei umaniste, ce tinde să devină un curent mondial, ce are în mijloc OMUL și valoarea sa. Umanismul ar trebui să ne îmbrățișeze pe toți, indiferent de orientarea politică, de Stânga sau de Dreapta, grija și respectul față de cetățeni să primeze înaintea oricăror alte interese! De ce nu partidele mari? Deoarece mereu mi-au plăcut provocările, am avut satisfacția muncii de la zero, să vezi cum crește și se dezvoltă o idee, să obții rezultate, să te lupți, să te bucuri pentru fiecare mica victorie, fără ajutor și influențe!
- Am văzut pe mai multe materiale ale PPU-sl mesajul ”Stop abuzurilor”. La ce abuzuri vă referiți?
- Campania “STOP ABUZURILOR” a fost lansată de către președintele Daniel Ionașcu, dumnealui considerând că, prin pregătirea și experiența sa juridică, poate ajuta oameni fără mijloace materiale și fără speranță. Este adresată tuturor cetățenilor ce vor să sesizeze un abuz comis de reprezentanți ai autorităților publice. În acest sens, am obținut promisiunea dlui Ionașcu de a înființă o filială a biroului sau de avocatură astfel că fac un apel către birourile individuale de avocatură din Botoșani, poate că există un doritor să sprijine inițiativa, sub coordonarea dlui Daniel Ionașcu, însă până atunci sesizările pot fi făcute la numărul de telefon 0771.679954 sau online pe adresa de e-mail [email protected].
- ”Auzim! Ascultăm! Facem!” este sloganul electoral al PPUSL Botoșani. Ce ați auzit în această campanie de la botoșăneni, care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă și ce pot face umaniștii din acest județ pentru rezolvarea lor?
- După cum ați observat, sloganul nostru, ”Auzim, Ascultăm, Facem”, este la timpul prezent, nu la viitor! Mult-puțin cât am făcut, am făcut și este de necontestat. Adevăratele plângeri ale oamenilor, marile probleme, sunt cele pe care le-au avut și până acum! Faptul că trăim în secolul 21, dar încă vorbim și promitem canalizări și drumuri asfaltate, toalete în școlile din mediul rural, refacerea căilor de rulare din municipiu, deratizarea și exterminarea coloniilor de șobolani din subsolurile blocurilor, asigurarea accesului cetățenilor la un serviciu medical competent etc! Toate aceste lucruri reprezentau fără tăgadă ”obligația de a face”, o normalitate a zilelor prezente.
- Inițial ați fost nominalizată drept candidată la președinția Consiliului Județean, până la urmă ați intrat în cursa pentru funcția de primar. De ce această schimbare?
- Decizia a fost luată de dl președinte Daniel Ionașcu, în urma unei vizite de lucru din luna iulie, în Botoșani.
- Sunteți poate singurul candidat la Primăria Botoșani care a început să facă ceva în sensul propriu al cuvântului chiar dinaintea alegerilor și mă refer la acțiunea ”Inimi pentru inimi”. Cât este însă o acțiune politică și cât una de campanie electorală? Și, mai ales, ce garanții avem că va continua și după 27 septembrie?
- Campania “Inimi pentru inimi” a devenit finalitatea unor discuții avute cu prof.dr. Cristian Gabriel, ce au avut loc înainte de declararea pandemiei COVID 19. În cadrul clinicii deținem echipamente performante pentru diagnosticarea bolilor cardiace, ce stau în majoritatea timpului nefolosite din cauza penuriei de medici specializați. Ulterior, după parcursul acestor luni de limitări, constatând accentuarea nevoii de acces la sistemul medical, boli agravate ca urmare a asigurării doar a urgențelor medicale, dl. profesor a decis consultarea cazurilor sociale grave. Fiind un om credincios, resursele financiare nereprezentând pentru el o prioritate, este mulțumit sufletește pentru acest bine ce îl poate face. Au fost cazuri sfâșietoare, ce ne-au impresionat profund.
Îmi amintesc de o mamă cu grave probleme cardiace, care a venit fără programare cu fiica sa, tetraplegică, în scaunul cu rotile. Cum să refuzi asemenea oameni? Și chiar trebuie să spun că dl profesor, având competențe în imagistică, nu se limitează doar la consultul cardiologic, identificând multe alte probleme de sănătate. Sinceră să fiu, a fost unul dintre cei ce m-au încurajat în demersul politic, alăturându-ni-se cu bucurie! Deci, această campanie nu a demarat ca o acțiune politică, ci ca un real ajutor destinat persoanelor defavorizate. Garanția că va continua și după dată alegerilor o reprezintă însuși declarațiile sale date în presa locala și preluate și de Antena 3. Până acum au fost consultați peste 60 de pacienți, iar începând cu următoarea vizită va extinde cu încă o zi consultațiile datorită cererii extraordinar de mari. Efortul este deosebit având în vedere cele 16 ore petrecute pe drum și programului încărcat pe care îl are.
- Care ar fi primul lucru pe care l-ați face în calitate de primar?
- Primul și cel mai important lucru, indiferent de rezultat, ar trebui să fie atragerea de urgență a fondurilor europene, cu ajutorul unei echipe de specialiști pentru construcția dosarelor. Deoarece, în anii ce urmează, proiectele de dezvoltare locală realizate cu finanțare UE vor face diferența între comunitățile prospere și cele falimentare. Asta pentru că, după cum bine știți, în urma crizei economice cauzate de pandemie, UE a luat rapid decizii și soluții anticriză, finanțate consistent, de care poate beneficia România. Dar o face? Putem pierde o șansă unică de a ne dezvolta, dincolo de “Stânga” sau de “Dreapta”, sigle de partid, promisiuni și programe politice. Și apoi, în cadrul acestor proiecte, aș sugera șanse firmelor din Botoșani, oneste, cu prețuri corecte. Astfel ne putem dezvolta aici, prin noi, și pentru noi.
- Și ce nu ați face niciodată ca primar?
- Chiar nu știu ce să răspund acum, ar fi multe. Cert este că nu aș refuza să ascult oamenii și nevoile lor.
- Care este obiectivul realist al PPU-sl Botoșani pentru aceste alegeri, ce procent v-ați propus să obțineți?
- Deoarece nu am mai făcut până acum politică, nu am la ce mă raporta. Doar prin prisma lucrurilor ce le gândesc, este insuficient să pot exprima o părere. Doar speram să obținem un procent onorabil, proporțional cu efortul și sinceritatea noastră, continuând ce ne-am propus, cu speranță că oamenii din acest județ pot înțelege necesitatea unei schimbări în tabloul politic.
Comandat de PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL LIBERAL) – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200022
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024