În urma acestei verificări vor fi identificate mașinile cu defecțiuni ascunse, cum ar fi reparații neconforme la structura de rezistență, cu kilometraj modificat sau probleme de identificare.
Românii au posibilitatea de a verifica identitatea reală a mașinii pe care vor să o cumpere la mâna a doua prin intermediul unui serviciu lansat astăzi de Registrul Auto Român (RAR), ce vizează o verificare amănunțită a autovehiculului. În urma verificării, va fi emis un raport de expertiză cu valabilitate nelimitată.
Două din zece mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare, de la cele mai simple, cum ar fi serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului, până la cele mai grave precum modificarea seriei de caroserie/șasiu. Neconformitățile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a mașinii la RAR și blocarea acesteia, de regulă, fără posibilitatea readmiterii în circulație, se indică într-un comunicat al instituției.
De aceea, RAR a lansat serviciul de verificare a autovehiculului pe care cumpărătorul intenționează să-l cumpere pentru o verificare amănunțită. În urma acestei verificări vor fi identificate mașinile cu defecțiuni ascunse, cum ar fi reparații neconforme la structura de rezistență, cu kilometraj modificat sau probleme de identificare.
Raportul de expertiză emis de RAR va avea valabilitate nelimitată, dar cu mențiunea că acesta reflectă starea vehiculului la momentul verificării sale de inspectorii RAR, scrie Avocatnet.ro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024