(P) Sportul poate aduce beneficii extraordinare în viaţa ta, cu o singură condiţie: să te antrenezi corect şi să îţi asculţi corpul. Încălzirea, stretchingul, forma potrivită, răbdarea, respiraţia corectă, toate sunt esenţiale pentru un antrenament ca la carte. Când faci sport cu focus pe corpul tău şi nevoile sale, poţi începe să observi rezultate, iar riscul de accidentari scade semnificativ.
Dacă vrei să te antrenezi ca la carte, iată ce greşeli trebuie neapărat să eviţi:
Ca să previi accidentările şi să îţi pregăteşti corpul pentru antrenament, încălzirea este esenţială. Indiferent de sportul pe care-l practici, nu sari niciodată peste încălzire. În cazul în care nu ai idee cum să îţi structurezi sesiunea de încălzire, cere sfatul unui antrenor sau inspiră-te de pe internet. Pe siteurile şi aplicaţiile dedicate sportului poţi găsi o mulţime de exemple de mişcări de încălzire pe care să le faci înainte de antrenament.
Tehnicile potrivite de respiraţie îţi vor fi de folos atunci când faci mişcare. Să ignori ritmul respiraţiei în timpul antrenamentului este o greşeală şi poate influenţa eficiența acestuia. În funcţie de sportul pe care-l practici, fie că e fitness, fie că e Yoga sau înot, citeşte cât mai mult despre tehnicile de respiraţie potrivite. De asemenea, poţi să ceri sfatul unui instructor sportiv la nevoie.
Antrenamentele cu greutăţi au o mulţime de beneficii pentru sănătate, însă nu atunci când îţi forţezi corpul şi muşchii. Greutăţile pe care le foloseşti trebuie să fie adecvate nivelului tău de fitness. Începe întotdeauna greutăţi cu care poţi lucra fără să resimţi durere sau disconfort major. Odată ce începi să te obişnuieşti cu ele, în timp, poţi să creşti progresiv greutatea cu care te antrenezi.
Când foloseşti greutăţi prea mari riscul de accidentare creşte, iar corpul tău poate avea de suferit.
Să nu îţi asculţi corpul este o greşeală imensă. Corpul îţi va transmite semnale atunci când este obosit, epuizat sau ceva nu merge bine. Nu te antrena niciodată dacă resimţi durere, disconfort major sau oboseala. De asemenea, corpul tău îţi va da şi semnale pozitive atunci când lucrurile merg bine. Spre exemplu, să te simţi bine şi plin/a de energie după un antrenament este un lucru excelent.
Postura corpului în timpul executării exerciţiilor este vitală pentru sănătatea ta, dar şi pentru a obţine rezultatele dorite. De aceea, acorda atenţie sporită posturii în timp ce te antrenezi. Pentru antrenamentele cu greutăţi, oglinda îţi este cel mai bun prieten. Urmăreşte în oglindă forma corpului dacă exerciţiul îţi permite şi încearcă să corectezi cât mai rapid greşelile ce ţin de postura.
De asemenea, oglinda este de folos pentru verificarea posturii şi la Yoga, Pilates, Barre, exerciţii acasă sau Zumba.
În cazul în care nu şti ce postură este corectă pentru un anumit exerciţiu, oglinda nu îţi va fi de folos. Va fi nevoie să ceri sfatul unui antrenor, care să îţi arate cum se execută corect respectivul exerciţiu.
Ai auzit de zicala “grabă strica treaba”? Ei bine, ea e valabilă şi când vine vorba de sport. Dacă te grăbeşti în timpu antrenamentelor, rişti să adopţi o postură greşită, să uiţi câte repetări sau exerciţii ai făcut sau să ignori ritmul în care respiri. Un antrenament reuşit se face cu răbdare, atenţie la fiecare mişcare şi focus pe momentul prezent. Când faci sport, încearcă să îţi aduci atenţia către propriul corp, către mişcările pe care le faci. Nu e o idee bună să te gândeşti în timpul antrenamentelor la problemele de la birou, la ce mănânci acasă sau la ce ai de făcut a doua zi.
Hidratarea este extrem de importantă pentru sănătatea noastră şi nu ar trebui să o neglijezi. Când facem mişcare, pierdem apă şi electroliţi prin transpiraţie, de aceea hidratarea este o prioritate la fiecare antrenament.
Nu te apuca niciodată de sport fără să iei cu tine o sticlă de apă, de preferat cu o cantitate generoasă. O sticlă cu apă reutilizabilă este cea mai bună idee pentru a te hidrata corespunzător de fiecare dată, mai ales că are un preţ prietenos şi este uşor de transportat.
Sticlele de apă reutilizabile pentru sportivi se număra printre cele mai populare cadouri pentru aceştia, deoarece sunt utile şi rezistă excelent în timp. Ba mai mult, sticlele de acest tip se pot preta şi pentru cadouri personalizate. Dacă îţi vei cumpăra sticla pe cont propriu, o poţi personaliza chiar tu, fie cu numele tău, fie ca un mesaj motivaţional.
Foloseşte sfaturile de mai sus ca să te bucuri de antrenamente reuşite, fără să îţi pui sănătatea în pericol. Pune accent pe încălzire, stretching, hidratare, postura corectă, atenţie către nevoile corpului tău şi greutăţi adecvate, dacă te antrenezi la sală.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024