Într-o singură zi de sâmbătă s-au înregistrat două accidente pe fondul neacordării priorităţii de trecere pentru pietoni. Niciunul dintre şoferii care au produs accidentele nu se aflau sub influenţa alcoolului. Cu toate acestea, fiecare a trimis câte un pieton la Unitatea de Primire Urgenţe pentru a primi îngrijiri. Din fericire nicio victimă nu a suferit răni grave.
În decursul zilei sâmbătă în jurul orei 06.05, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, B. Gheorghe de 53 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Gării, surprinde și accidentează pe G. Vasile de 64 ani din municipiul Botoșani, angajat în traversarea străzii pe trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. În urma cercetărilor s-a constatat că şoferul nu şi-a luat măsuri de dezaburire a geamurilor autovehiculului, acest lucru afectându-i vizibilitatea. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui G. Vasile, care a fost trasportat şi internat la Spitalul Judeţean Botoşani. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. În prezent se continuă cercetările faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A parcat peste un pieton
După câteva ore un alt accident are loc de această dată pe strada Vârnav din municipiul Botoşani, unde S. Gheorghe de 49 ani, din municipiu, efectuând manevra de mers înapoi pentru a parca pe trotuar, nu se asigură corespunzător, împrejurare în care a surprins şi accidentat pe T. Aurica de 65 ani, din municipiul Botoşani. Conducătorul auto a transportat victima la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale. S. Gheorghe a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Faţă de acesta s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.