După câteva zile călduroase de primăvară, meteorologii anunță ploi și vânt, dar și lapoviță și ninsoare.
Începând de joi la amiază și până sâmbătă seara, la ora 21.00, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20...40 l/mp.
Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri, 1 aprilie, vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.
Începând de sâmbătă, 2 aprilie, vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică, 3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024