Proiectul privitor la asocierea cu SC Waste Management SRL din Buzău pentru amenajarea unei rampe de colectare selectivă a deșeurilor a intrat și el în rând cu cele care pică testul consilierilor liberali. A fost respins și la a treia introducere la masa dezbaterilor.
Primarul i-a acuzat public pe consilierii locali liberali că nu știu ce votează și apasă butonul politic. A cerut chiar și un experiment public și i s-a răspuns. Cătălina Lupașcu a fost cea care i-a transmis că suma pe care o oferă societatea buzoiană municipalității este mult prea mică. Și de aici, o nouă replică.
Din partea viceprimarului Cosmin Andrei: ”Dna Cătălina Lupașcu pune sub semnul întrebării această asociere în care municipalitatea obține 10-12 euro/mp, se creează câteva locuri de muncă și se rezolva și o problemă de mediu. Adică s-ar crea un prejudiciu, în viziunea domniei sale și a consilierilor care s-au opus hotărârii”, i-a transmis Cosmin Andrei, fostei colege din vârful Primăriei.
Face trimitere la senatorul Viorel Grigoraș care are concesionat un teren de aproximativ 3.000 de mp undeva pe Șoseaua Iașiului și care este utilizat de firma pe care liberalul botoșănean a administrat-o în trecut.
”Aș întreba-o public însa altceva pe dna consilier: Există un contract între SC Locativa și o societate de transport persoane, sau mai bine zis între doi șefi de partid ai dnei Lupașcu, dl Cătălin Flutur și respectivul domn administrator prin care un teren public este pus la dispoziția agentului privat cu o suma infimă? Este vorba de câteva mii de mp închiriați cu un preț de câteva sute de euro pe an și după logica dv. am putea vorbi de un prejudiciu de câteva zeci de mii de euro anual! Sau afacerile de partid făcute pe bani publici nu intră în aceasta logică a responsabilității civice!”, a mai spus viceprimarul.
În continuare, Cosmin Andrei i-a transmis liberalei că așteaptă de asemenea un răspuns în următoarea ședință de Consiliu Local sau poate o eventuală interpelare către Locativa.
(G.E.)
Femeie „încolțită” de patru persoane în timp ce voia să scoată bani de la bancomat
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Declarația zilei 19 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024