Sorin Ion, secretar de stat din cadrul Ministerului Educației a participat la o ședință de lucru cu inspectorii școlari botoșăneni.
Tema principală de discuție a fost reforma administrativă anunțată de Guvernul Ciolacu și efectele legislative asupra activității Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ).
„Câteva lucruri pot să vă spun că știu că vă frământă niște probleme. Vă frământă de exemplu reorganizarea pentru că o știți din lege. Acum eu sper că a citit toată lumea legea, măcar o dată așa și măcar punctele esențiale. Dacă nu, mai e timp până pe 4 septembrie când intră în vigoare, dar e important”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Modificările legislative ar trebui să fie mai degrabă privite în cheie pozitivă deoarece inspectoratele școlare județene nu vor fi afectate fundamental.
Noua lege va intra în vigoare de la începutul lunii septembrie se vor aplica gradual, pentru ca adaptarea personalului să fie una facilă.
„Nu am să vă dau prea multe detalii despre procesul de reorganizare. Sunt absolut convins că vă interesează ceea ce veți face dvs. personal, dintr-o lună, două de aici înainte. Dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut ... e un mic semn de întrebare, am văzut tot felul de știri care mai de care diferite de la o zi la alta cu privire la o reorganizare administrativă a instituțiilor. Ați citit că inspectoratele ar trece la Consiliile Județene... La momentul acesta nu avem nicio certitudine că se întâmplă asta”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Sorin Ion a oferit asigurări că este puțin probabil ca inspectoratele școlare să fie trecute în subordinea consiliilor județene, o astfel de modificare urmând a afecta organizarea examenelor naționale.
„Evident intră în contradicție prevederilor noilor legi ale Educației și ori se întâmplă să se schimbe ori una, ori alta. Nu știu. La momentul acesta, noi vorbim pe legislația existentă. Ar trebui să facem o reorganizare undeva în noiembrie. De principiu ați înțeles, încercăm să separăm activitatea Inspectoratului Școlar care are foarte multe atribuții și știți și dvs. Vedeți zi de zi că această instituție se ocupă de la organizare de olimpiade, examene naționale, salarizare, tot ce vreți.”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Noua lege este menită să simplifice procedural activitatea din cadrul inspectoratelor școlare cu impact direct asupra unităților de învățământ, iar în acest context Sorin Ion a făcut apel la toate persoanele implicate să „elimine din gândurile negre, dacă acestea există”.
„Încercăm să separăm partea de inspecție socială, de aceea se vor crea cele două birouri județene ale ARACIIP (n.r. Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar). ARACIIP făcea deja un tip de inspecție școlară, vorbesc de inspecția de autorizare provizorie și acreditare, tot inspecție era și aceea. Inspectoratele Școlare vor rămâne cam cu partea de administrare a sistemului, e destul de consistentă pentru că rămânem în continuare organizatori ai examenelor naționale. Mă gândesc că, dacă am trece la consiliile județene, am organiza 42 de examene de bacalaureat în țară sau 42 de titularizări. Ceea ce este puțin probabil să se întâmple. De asta sunt convins că va rămâne spiritul legilor”,
Mesajul meu este unul de a vă alunga și gândurile negre. Nu se întâmplă nimic tragic. Probabil că fiecare dintre dvs va face cam același lucru pe care îl știe să-l facă, dar într-o instituție sau alta. De principiu așa, ne-am dori ca inspectorii de la domeniul curriculum să meargă la birourile ARACIIP, dar nu va fi așa tăiat cu foarfeca și împărțim că până la urmă fiecare dintre dvs aveți și o specialitate, chiar dacă sunteți inspectori în domeniul management, sunteți de matematică și puteți oricând îndeplini funcție de inspector de specialitate”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024