Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea agresiunilor sexuale.
Miercuri, 28 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săveni, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Mai multe persoane care se regăsesc în evidența Poliției pentru comiterea infracțiunilor sexuale au fost verificate de oamenii legii.
În cadrul activităților au fost verificate 32 de persoane, iar în urma neregulilor constatate, au fost întocmite două dosare penale, pentru încălcarea prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea 118/2019.
Ce categorie de pensionari va încasa doar 400 de lei din ajutorul de la stat
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
O nouă taxă obligatorie: Nimeni nu poate scăpa de plată
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Percheziții și la Botoșani pentru coruperea alegătorilor, sunt căutați influencerii lui Georgescu
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Producătorii sunt așteptați la Târgul Produselor Locale din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile