De la orele 10.00 ale dimineţii de sâmbătă, 2 octombrie 2011, botoşănenii s-au înghesuit la cortul situat pe Pietonalul Unirii, în faţa cinematografului, pentru a-şi lua gratuit tensiunea şi să facă un test de glicemie, iar alături au semnat pentru salvarea Roşiei Montane. Această acţiune a fost demarată şi la Botoşani în cadrul unei campanii desfăşurate la nivel naţional, în care Daciana Sârbu, eurodeputat PSD, împreună cu Asociaţia Şcoală pentru Sănătate care oferă asistenţă medicală trecătorilor.
Această campanie are scopul de a trage un semn de alarmă pentru toţi românii care din cauza sedentarismului, a unei alimentaţii nesănătoase şi a stresului se îmbolnăvesc de diabet, o boală silenţioasă, fără simptome exacte. „
Anul acesta ne-am gândit să facem ceva pentru oamenii care nu îşi permit să facă analizele de bază. Am început cu glicemia şi tensiunea. Colegele de la PNL înţeleg că au un proiect să extindă aceste analize. Din câte ştiu vor să facă teste oftalmologice, chiar am încercat să facem cât putem cu resursele pe care le avem evident, fiind şi în opoziţie, pentru cei care nu îşi permit şi credeţi-mă că sunt atât de mulţi oameni, mai ales cei în vârstă care au nevoie de aceste analize, iar rezultatele sunt îngrijorătoare”, a declarat
europarlamentarul Daciana Sârbu. Rezultatele analizelor nu arată promiţător, ci dimpotrivă peste 50% dintre cei testaţi s-au dovedit a avea probleme mari cu glicemia sau tensiunea. În opinia Dacianei Sârbu, această acţiune ar trebui continuată prin intermediul medicilor de familie şi al spitalelor. „
Cu 800 de lei, spunea o doamnă acuma, cum să îşi plătească şi întreţinerea şi medicamentele şi mâncarea pe o lună? Aşa că eu îmi doresc din tot sufletul să reuşim în primul rând financiar să ducem proiectul la bun sfârşit, să fim în cât mai multe locuri din ţară şi să continuăm şi cu altele legate de sănătate”, a mărturisit
eurodeputata PSD.
Daciana Sârbu a fost înconjurată de pensionarele "invidioase" pe frumuseţea ei
Daciana Sârbu a fost asaltată de pensionarii care doreau să îşi spună oful în legătura cu situaţia lor financiară sau cu probleme de sănătate sperând ca aceasta să le poată rezolva. Mulţi i-au admirat frumuseţea, afirmând că este mult mai încântătoare decât pe micul ecran, însă o parte nu au recunoscut-o, refuzând inclusiv invitaţia la un test gratuit de glicemie. Programul europarlamentarei pentru această zi este plin. „
De aici mergem la Popăuţi la Târg, unde vor veni şi Victor şi Crin Antonescu. Participăm la târg apoi revenim aici şi participăm la o întâlnire cu activul celor două partide”, a mai spus
Daciana.
Elsa ŞEICA