Decizia Curții Constituționale a României a tulburat sistemul de sănătate, mai ales prin prisma pierderii controlului epidemiologic asupra pacienților cu teste pozitive la COVID.
Aceștia nu mai pot fi ținuți cu forța în spital, chiar dacă au teste pozitive și pot merge la domiciliu, pe semnătură. De asemenea, au fost și cazuri de botoșăneni care au refuzat internarea.
Medicii le recomandă la ieșirea din spital pe semnătură că obligații au de respectat.
„Autoizolarea, în primul rând, asta este responsabilitatea în primul rând, să nu intre în contact cu cei din jur pentru că există perioada de contagiozitate a bolii. Li se aduce la cunoștință ce obligații au”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
”Dacă încalcă obligațiile impuse și în urma unor anchete epidemiologice reiese că s-au contaminat alte persoane din anturaj, din familie, riscă dosar penal”,
A continuat directorul DSP
Nu au fost cazuri și la Botoșani de pacienți cu simptome care s-au externat și a căror situație medicală să se fi înrăutățit.
Cazuri noi în ultima lună la Botoșani – 185 din care 97 de femei și 88 de bărbați. Printre aceștia se numără și 9 copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani.
În ultima lună:
Număr total de teste 5.850 din care negative 5.203, pozitive 445 și neconcludente 202.
Au fost înregistrate 17 decese dintre care 7 femei șși 10 bărbați.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024