Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au dat în cursul anului 2022 amenzi în valoare de peste 730.000 de lei.
Pe parcursul anului 2022, inspectorii de muncă au efectuat controale la un număr total de 1.192 agenţi economici, cu 31.739 salariaţi, dintre care 16.599 femei. Unui număr de 72 de angajatori verificaţi li s-au aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 46 amenzi în valoare totală de 734.100 lei şi 45 avertismente.
Au fost dispuse și consemnate în procesele-verbale 955 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor.
Conform Programului propriu de acţiuni, în anul 2022 inspectorii de muncă au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile Codului Muncii – Legea 53/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obiectivul principal fiind în continuare depistarea şi diminuarea muncii nedeclarate.
În acest sens, au fost organizate acţiuni de control la punctele de lucru ale angajatorilor de pe raza judeţului Botoşani, în domeniile susceptibile utilizării frecvente a muncii nedeclarate şi/sau a muncii tinerilor şi copiilor.
Astfel, în cadrul acţiunilor de control au fost depistate în total 51 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care: 41 persoane care au fost primite la muncă fără contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă (pentru care s-au aplicat 16 amenzi în valoare totală de 560.000 lei şi 7 avertismente), 7 persoane pentru care nu s-au transmis în registrul electronic contracte individuale de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii (pentru care s-au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 80.000 lei şi 4 avertismente), o persoană care a fost primită la muncă în perioada în care aceasta avea contractul individual de muncă suspendat (pentru care s-a aplicat o amendă de 20.000 lei) şi 2 persoane primite la muncă cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial (pentru care s-au aplicat 2 avertismente).
În acţiunile de control, odată cu identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, inspectorii de muncă au urmărit şi modul în care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii 53/2003, referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor, arată ITM Botoșani într-un comunicat de presă.
Val de alte nereguli
În acest sens, au fost aplicate 29 de sancţiuni (16 amenzi de valoare totală de 34.500 lei şi 13 avertismente) pentru neîntocmirea corectă a documentelor de evidenţă a orelor de muncă prestate de salariaţi, 2 amenzi în sumă totală de 2.300 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, un avertisment pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, o amendă de 3.000 lei şi un avertisment pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte, o amendă de 2.000 lei şi 2 avertismente pentru neînmânarea unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului la angajare, 2 avertismente pentru nepăstrarea la locul de muncă a copiilor contractelor individuale de muncă ale salariaţilor care desfăşoară activitate în acel loc şi 2 avertismente pentru neplata salariilor.
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile