Ediția Dăm Click pe România 2024, susținută de Kaufland România și OMV Petrom va avea două apeluri de proiecte, iar la finalul ediției 4.000 de calculatoare recondiționate vor ajunge la un total de 290 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate.
În urma demarării primului apel derulat în perioada 15 Aprilie-12 Mai 2024 vom dona peste 2.000 de calculatoare. Au fost anunțați câștigătorii instituțiilor din fiecare județ, iar anul acesta în județul Botoșani 50 de calculatoare vor ajunge în următoarele instituții:
Dăm Click pe România este un program al Asociației Ateliere Fără Frontiere care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social.
În urma apelului derulat în perioada 15 Aprilie-12 Mai 2024, 152 organizații din țară vor primi un total de 2.000 de calculatoare recondiționate, ajungând astfel la 25.896 de beneficiari.
Ediția Dăm Click pe România 2024, susținută de Kaufland România și OMV Petrom, are două apeluri de proiecte, iar la finalul ediției, 4.000 de calculatoare vor ajunge la un total de 290 de unități școlare și alte organizații educaționale care activează în comunități defavorizate.
Laureații Dăm Click pe România au fost aleși în urma unui apel de proiecte deschis între 15 Aprilie și 12 Mai, la finalul căruia 168 de aplicații au fost înscrise.
Selectarea laureaților s-a făcut printr-un proces de jurizare la care au participat în mod voluntar partenerii și echipa programului. Fiecare aplicație înscrisă a fost notată între 1 și 10 pe baza unei grile de evaluare unice ce a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare.
Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.
Din 2008, Ateliere Fără Frontiere a donat prin programul său de donații peste 26.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick. În total, 3163 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 15 ani, echivalentul a mai bine de 10% din totalul școlilor din România.
De teamă că va pica Bacalaureatul, un adolescent s-a sinucis: Mintea mea nu mă mai lasă!
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile