Polițiștii botoșăneni au fost din nou alături de copii, pentru promovarea siguranței pe internet și a respectării regulilor de circulație.
În cursul zilei de 10 octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani şi ai Serviciului Rutier Botoşani au fost alături de copiii (45 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani) din cadrul Centrului Educaţional SC Mischa Kids SRL, din municipiul Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare pe două teme: prevenirea victimizării minorilor prin infracţiuni informatice, precum şi respectarea regulilor de circulaţie rutieră.
La activitate a fost folosit şi laboratorul mobil de educaţie din dotarea IPJ Botoşani.
Siguranţa pe internet a fost unul dintre subiectele dezbătute de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, evitarea discuţiilor cu persoane cunoscute pe internet, adoptarea unui limbaj corespunzător sau implicarea părinţilor în activităţile desfăşurate în spaţiul digital.
Prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice reprezintă o prioritate a Poliției Române pentru anul 2022, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.
De asemenea, s-au purtat discuţii despre regulile care trebuie respectate pe stradă: traversarea străzii prin locurile special amenajate, semnificaţia culorilor semaforului electric, obligaţii ce trebuie respectate în calitate de biciclist, alegerea unor locuri de joacă ferite de orice pericol.
Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.
-Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
-Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
-Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent!
-Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!
-Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
-Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!
-Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024