Zeci de copii crescuţi în centre de plasament, copii care beneficiază de serviciile centrelor de recuperare, case de tip familial, servicii multifuncţionale pentru copii aflaţi în dificultate beneficiază pe perioada vacanţei de vară de tabere la mare, la munte, drumeţii și diverse activităţi recreative.
Șapte beneficiari din Centrele de zi - copii și adulţi, Casele de Tip Familial Șcheia și Mihoveni, aparţinând de Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp – O Nouă Viaţă” Suceava, însoţiţi de șase angajaţi, vor merge la Sibiu, în perioada 25 iulie – 2 august, unde vor participa la Tabăra de meșteșuguri artistice tradiţionale intitulată „Fără limite – Împreună întru tradiţie”. În perioada 7 – 12 august, cinci beneficiari din Casa de Tip Familial Mihoveni vor merge într-o tabără la Vama, la Pensiunea Brazi.
Copii şi tineri de la „Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului” vor ajunge, în perioada 15 – 23 august, într-o tabără organizată de asociaţia Euroactiv. În tabăra - staţiune Agigea vor participa, în perioada 9 -18 august, un grup de 25 de beneficiari de la „Blijdorp – O Nouă Viaţă” Suceava, împreună cu patru însoţitori, într-un schimb de experienţă cu Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.
Proiectul “Pregătiţi pentru viaţă”
În perioada 25 – 30 iunie, zece beneficiari de la „Blijdorp”, cu vârste cuprinse între 15 - 17 ani, au participat la o tabără recreativă la Centrul de Agrement Codrii de Aramă Botoșani, în cadrul proiectului “Pregătiţi pentru viaţă”. În cadrul aceluiaşi proiect, alţi şapte beneficiari din cadrul „Serviciilor multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni” au participat, în perioada 25 – 30 iunie, la Tabăra de la Codrii de Aramă – Botoșani. O parte dintre copiii cu dizabilităţi de la Fălticeni au fost la mare, în staţiunea Eforie Nord, într-o tabără organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava. În luna august, alţi patru beneficiari de la Fălticeni, cu vârste cuprinse între 8 – 12 ani, vor ajunge în staţiunea Mamaia, într-o tabără organizată de asociaţia Euroactiv.
Purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că nouă beneficiari de la „Servicii de protecţie pentru copilul aflat în dificultate Rădăuţi – Solca” participă, în perioada 17 – 27 iulie, la o școală de vară, organizată de Parohia „Sf. Cuvioasa Paraschiva” din Rădăuţi. Alţi nouă copii vor participa la o tabără la mare organizată de „Rădăuţiul Civic”, iar doi beneficiari vor ajunge la mare, la Mamaia, în tabăra organizată de Euroactiv.
În perioada 2 – 9 august, 14 tineri din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap „O Nouă Viaţă” Siret vor pleca în tabăra „Briza mării” din Eforie Sud, costul taberei fiind suportat de persoane fizice care nu doresc să fie nominalizate. (Sursa: Monitorul de Suceava)
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024